Homepage  / Știri

Enrique Iglesias nu e pregătit să devină tată

Enrique Iglesias nu e pregătit să devină tată

de Redactia Tvmania

Cântăreţul spaniol a declarat că paternitatea nu este cel mai important lucru pentru el în această perioadă, deşi este foarte îndrăgostit de iubita lui, tenismena rusoaică, Anna Kournikova, relatează quien.com

“Cred că nu sunt pregătit să fiu tată. Cel puţin nu acum, poate peste un an voi spune da”, a zis el. De asemenea, artistul a mai declarat că este un tip comod căruia îi place liniştea căminului său: “Mă trezesc la ora 12 şi îmi place să lenevesc pe canapea până la 14. Îmi place să stau în casă. Mai degrabă mă întâlnesc cu prietenii în casa mea, decât să ies, sunt un tip foarte liniştit. O petrecere la vârsta mea, nu prea mai merge”, a spus cântăreţul în vârstă de 35 ani.

Nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cel mai recent clip al lui Enrique la piesa “I like it” (feat. Pitbull) în care atmosfera este una de distracţie generală. Pe 6 iulie, artistul îşi va lansa un nou album intitulat “Euphoria”, care conţine piese în engleză şi spaniolă şi colaborări cu Akon, Usher, Pitbull şi Nicole Scherzinger.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton