; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Daily Instagram Posts

Enrique Iglesias, fotografie rară cu gemenii săi, Lucy și Nicholas

10 July 2021

Enrique Iglesias și Anna Kournikova sunt părinții a trei copii frumoși, gemenii Lucy și Nicholas, în vârstă de 3 ani și Mary, în vârstă de un an. Iar zilele trecute, artistul a făcut publică o imagine amuzantă cu doi dintre aceștia, care a incantat fanii, potrivit profm.ro.

Cântărețul de 46 de ani a împărtășit cu fanii lui de pe Instagram o fotografie făcută la petrecerea de 4 iulie. În poză, Iglesias e într-o mică piscină de pe un iaht, împreună cu copiii săi de trei ani. Iglesias, complet îmbrăcat, scoate limba la cameră. Nicholas nu pare deloc încântat că i se face poză, în timp ce Lucy, care poartă ochelari de soare cu rame în formă de inimi la ochi, zâmbește larg.

 

 

Enrique Iglesias și Anna Kournikova, conform elle.ro, sunt împreună de peste 18 ani, de când fosta jucătoare de tenis din Rusia a apărut în videoclipul piesei Escape. Cei doi nu se etalează decât foarte rar în public și țin cu dinții la viața lor privată care a inclus, de-a lungul anilor, potrivit presei, cel puțin două despărțiri, dar și, este clar, foarte multă încredere reciprocă.

Deși nu sunt căsătoriți și nici nu par dornici să bifeze formalitatea, Anna și-a adăugat la numele de pe Instagram și Iglesias.

Enrique Iglesias a explicat în mai multe rânduri, în interviuri, decizia sa de a nu se căsători, deși are copii cu Anna. „Poate pentru că provin dintr-o familie cu părinți divorțați, dar nu cred că iubești mai mult pe cineva datorită unei bucăți de hârtie,' a spus el în 2012, pentru Parade. „Și în zilele noastre, nu este tabu să ai copii și să nu fii căsătorit. Ceea ce face diferența este că ești un părinte bun, punct.'

„Căsătoria nu este importantă pentru mine,' a declarat și Kournikova în 2019. „Cred în a fi deschis și a avea încredere unul în celălalt și a ne respecta complet. Suntem împreună de ani de zile. El este versiunea mea masculină, iar eu sunt versiunea lui feminină.'

 Vezi galeria foto >
Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare