„Enigmele României” ne recuceresc. Ce ne-a povestit actorul Marcel Iureș, care este, din nou, amfitrionul serialului EXCLUSIV

de Andreea Hentea, 20 octombrie 2024, 09:00

După succesul real de care s-a bucurat primul său sezon, serialul documentar „Marcel Iureș prezintă Enigmele României” revine cu un al doilea sezon la History Channel, din 22 octombrie, în fiecare marți, de la ora 21.00.

Ce ne-a povestit actorul Marcel Iureș, care este, din nou, amfitrionul serialului „Enigmele României”

Lansat în luna octombrie 2023, serialul „Enigmele României” (a doua producție românească pe care o realizează History Channel după „Misterul aurului dacic”) s-a bucurat de un succes remarcabil. Prestigioasa producție revine acum cu un al doilea sezon, intitulat „Marcel Iureș prezintă Enigmele României”, în care marele actor se întoarce în calitate de gazdă, dar și de personaj aparte al noilor povești.

Noul sezon ne oferă trei episoade de câte 30 de minute, în care Marcel Iureș ne invită să aflăm detaliile unor noi enigme fără răspuns din istoria României: primul asasinat politic din istoria României moderne, care l-a avut ca victimă pe primul premier al României Unite, Barbu Catargiu, împușcat în plină zi, în 1862, în circumstanțe niciodată elucidate, tragica poveste de dragoste a Mariei Tănase cu un jurnalist francez de care s-a îndrăgostit nebunește, fără să știe că acesta era profund implicat în activități de spionaj, dar și aparițiile OZN semnalate pe teritoriul României și enigmele aeronautice autohtone.

Marcel Iures presents_Enigmas of Romania_1151

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13

„Ce încercăm noi, aici, este să oferim o poveste coerentă, care pune întrebări importante”

Iată ce ne-a declarat Marcel Iureș într-un interviu acordat în exclusivitate TV Mania:

– TV Mania: Ce ecouri ați avut de la oameni despre primul sezon? Ni se tot spune că publicul vrea lucruri facile, urâțele, vulgare, îndoielnice, dar „Enigmele României” demonstrează că există amatori de lucruri de calitate.

– Marcel Iureș: M-au sunat și din America, și din Germania, și din Anglia și din Franța, de peste tot, și din țară, prieteni, cunoscuți și necunoscuți. Tuturor le-a plăcut, toți l-au admirat, în primul rând au fost plăcut impresionați și au fost uimiți că, așa cum spuneați, pe lângă vagoanele astea de lucruri neinteresante și oarecum promiscue pe care le varsă mass-media peste noi, în orice poziție și la orice oră, există totuși o mână de oameni care fac, sub sigla History, lucruri elegante, de bună calitate, interesante, curate, cu o intenție clară de a le dărui publicului.

„Eu nu cred că ratingul poate să fie încoronat rege al preferințelor românilor”

– Aveți vreun episod care v-a plăcut mai mult decât celelalte, aveți vreun preferat în sezonul al doilea?

– Nu e vorba neapărat de preferințe, dar e într-adevăr cutremurător să descoperim că la noi în țară se practica crima la nivel înalt, crima politică, asasinatul politic, un lucru cu care alte popoare trăiesc de mult timp. Noi descoperim acum că avem un prim-ministru de acum peste 150 de ani care a murit în felul ăsta și nu știm de ce. Iar aparatul de stat de la cel mai înalt nivel, de la vârful lui, n-a fost capabil să ne dea un răspuns. Suntem un popor care nu ne-am omorât conducătorii, deși am suferit enorm din pricina conducătorilor, cu largul nostru concurs, evident, dar asta e într-adevăr formidabil. Cred că e interesant pentru oricine privește subiectul ăsta, tratat în felul ăsta. Altfel, cum am mai spus, găsești informații și crâmpeie de istorie, bucăți, în biblioteci, în documente, în povestirile bătrânilor, în amintiri, în memorialistică ș.a.m.d. Dar ce încercăm noi, aici, este să oferim o poveste coerentă, o poveste care are un început, care pune întrebări importante, chiar dacă răspunsurile pe care le încercăm noi sunt mai mult sugestii, începutul unor alte întrebări. Ăsta e corpul misterului și al enigmei.

– Mi se pare foarte interesant că serialul nu impune o pastilă obligatorie de informație, ci deschide alte întrebări.

– Exact, nu vrea doar să se dea în dosul ratingului. Eu nu cred că ratingul poate să fie încoronat rege al preferințelor românilor, e falsă chestia asta. E ca la un bolnav, ca la un dependent – dacă tu îi dai la nesfârșit amfetamine și canabis și ecstasy, atunci când îi dai un suc de portocale se cutremură, evident, dar îi face bine. Însă nu suntem în situația aia, slavă Domnului! Cât noi suntem încă pe Pământ și putem face aceste lucruri, nu am de ce să mă plâng de propria țară și de propriul popor, n-am de ce. Și nu sunt născut să suspectez nici președinții, nici miniștrii, nici prietenii, pe nimeni. Am încredere, eu sunt mulțumit cu limba pe care o vorbesc, cu pâinea pe care o mănânc și cu oamenii cu care mă însoțesc și cu care am privilegiul să fiu contemporan, desigur.

– Cât de mult v-a provocat și v-a atins povestea legată de Maria Tănase? Credeți că ar fi un subiect inspirat și pentru un film biografic?

– Bineînțeles, sper să scrie cineva o poveste, cum să nu! Și nu numai, avem eroi printre noi. Nouă ni s-au pus niște ochelari, cumva, și nu mai vedem decât campionii, care sunt fabricați pe bandă rulantă, pentru că înseamnă foarte mulți bani. Eroul e îndoielnic, e un om care tremură de frică și își învinge frica, vrea să se sacrifice cu un preț ș.a.m.d. Are Cervantes o teorie, spusă de James Fenton, care a scris o adaptare după „Don Quijote de la Mancha” – îl pune pe Don Quijote să-i spună scutierului lui, Sancho Panza: „Știi ce încerc eu când îi imit pe cavalerii rătăcitori, dornici de aventură? Să înnebunesc fără motiv. Când înnebunești din dragoste, când înnebunești din trădare, când înnebunești din nu știu ce durere, pentru mine n-are nicio noimă, e simplu, are o cauză. Eu vreau să înnebunesc fără nicio cauză”.

– Cum v-a captivat partea de poveste legată de OZN-uri? Citeați, în copilărie, cărți despre OZN-uri?

– Da, bineînțeles. Am cumpărat din colțul străzii, am mai povestit, „Marea aventură albastră”, era o colecție mititică, de buzunar, cum ar veni, costa un leu cincizeci (după aia, când au văzut că se cumpără, au făcut-o un leu șaptezeci și cinci). Și am citit aproape toate fasciculele, toate cărțuliile alea – aveau vreo zece pagini, cincisprezece pagini cea mai lungă. Bineînțeles că trăim într-o lume în care plutesc marțieni, plutesc venusieni. Că e dorința noastră de a ne duplica în altă ființă, foarte curând se va dovedi că această inteligență artificială care are formă de câine, și de cutiuță, și de păsăruică, și de furnică va cădea în desuetudine.

Avem nevoie de cineva care să ne spună: „Domnule, uite, eu sunt din Andromeda” / „Să trăiești!” / „Să trăiești! Îmi dai și mie o înghețată?” / „Da, domnule, uite, e făcută de bunica”. După asta tânjește omul, pentru că el rămâne, totuși, om, care are nevoie de un corespondent în Creație, în ce e el, pe care să-l întrebe: «Domnule, pe tine cine te-a făcut? Aveți un Dumnezeu? Noi avem un Dumnezeu. Voi ați da mâna cu Dumnezeul vostru? Că noi tot încercăm, avem tone de povești, de Biblii, dar nu am pus niciodată mâna pe el. Nu i-am pupat nici mâna, nici nu ne-a mângâiat pe cap, și totuși toată lumea ori se teme de el, ori îl înjură. La voi, în Andromeda, cum e, domnule?»”.

„Cuvântul care ne definește, în tot ce am făcut, este entuziasm”

– Mi s-a părut grozav, pentru că citeam, în copilărie, și cărțile minunatului Doru Davidovici, care ne înflăcărau imaginația.

– Pe Doru Davidovici l-am cunoscut personal, un mare pilot și scriitor. Scria bine și eseuri, și poezie, nu știu dacă au rămas. Știa enorm de multe lucruri, doar că la vremea aia, vorbim de anii ’83-’85 (după aia a și murit, într-un accident), se vorbea în șoaptă despre el sau nu se vorbea deloc, pur și simplu. Eu sunt convins, de exemplu, că și domnul Prunariu știe mult mai multe decât spune. Dar, dacă vreți, asta este substanța misterului. E ca adevărul, când încerci să pui mâna pe el, e ba fum, ba o impresie, ba o rază de lumină.

– Cum v-ați implicat în sezonul al doilea al serialului față de primul?

– Cuvântul care ne definește pe noi, în tot ce am făcut, este entuziasm. Și plăcere mare.

– Care se transmit, în mod cert.

– Dacă se va vedea pe ecran, e cu atât mai bine. Ăsta e rostul televiziunii, în fond. Să sporească un efort, niște idei, niște emoții, atât. În rest, fiecare cu ce are. Vorba lui Shakespeare: „Stana cu State, iapa cu Stamate și cu sănătate!”. Așa zice Puck.

„Enigmele României” ne recuceresc. Ce ne-a povestit actorul Marcel Iureș, care este, din nou, amfitrionul serialului EXCLUSIV

Ce ne-a povestit actorul Marcel Iureș, care este, din nou, amfitrionul serialului „Enigmele României”

„Ce încercăm noi, aici, este să oferim o poveste coerentă, care pune întrebări importante”

Citește și:

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA