Engin Ozturk, actorul care dă viaţă Prinţului Selim, din serialul “Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”, difuzat la Kanal D, se consideră un tip emotiv.
Engin Ozturk, actorul care dă viaţă Prinţului Selim, din serialul “Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”, difuzat la Kanal D, se consideră un tip emotiv.
Chipeșul actor, în vârstă de 28 de ani, a cucerit rapid inimile a milioane de fane din întreaga lume prin șarmul său. Faima de care se bucură actorul crește pe zi ce trece, însă, acest lucru nu l-au făcut pe Engin să își piardă capul.
„În viață am fost foarte realist, iar asta se datorează, în cea mai mare parte, educației oferite de părinții mei. Sunt un tip foarte emotiv!”, a spus actorul.
Tenacitatea și determinarea l-au ajutat pe Engin să își realizeze visul de a deveni actor. După ce a absolvit liceul în orașul său natal, Eskisehir, Engin a plecat în Ankara, pentru a-și efectua studiile superioare, iar în anul 2012 a absolvit cursurile Conservatorului, din cadrul Universității de Stat Hacettepe, secția Teatru.
„Este aproape imposibil să ajungi undeva în actorie, dacă nu te
Engin provine dintr-o familie modestă (tatăl, fost militar, iar mama casnică) și este al patrulea copil al cuplului. În anul 2010, Engin a interpretat rolul lui Selim Yasaran, din serialul „Fatmagul”, care a fost difuzat de Kanal D, interpretare care l-a făcut cunoscut în Turcia și în Țările Arabe.
Pe Engin Ozturk îl puteți urmări în rolul Prințului Selim, din serialul „Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”, difuzat în fiecare joi și vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.