Engin Akyürek, adică Sancar Efeoglu din serialul „Fiica ambasadorului”, și-a apărat mereu de ochii lumii relațiile sentimentale. Dar anul trecut, chiar în timpul filmărilor pentru „Fiica ambasadorului”, actorul a fost surprins de mână cu actrița Tülin Yazkan, colega sa de pe platourile de filmare, interpreta lui Menekşe în serial.
În povestea din „Fiica ambasadorului”, Menekşe (Tülin Yazkan) este a doua soție a lui Sancar (Engin Akyürek), însă acesta tot pe Nare (Neslihan Atagül) o iubește. În realitate, însă, lucrurile ar fi stat chiar pe dos: în timp ce Engin Akyürek (40 de ani) nu s-a înțeles prea bine cu actrița Neslihan Atagül, ar fi avut o relație amoroasă cu Tülin Yazkan (31 de ani).
Primele zvonuri au apărut în primăvara lui 2020, când ziarul Hürriyet scria că îndrăgostiții au fost văzuți plimbându-se de mână în zona Taksim din Istanbul. Pus în fața acestei situații, Engin Akyürek a dezmințit însă zvonurile: „Nu este adevărat, eu și Tülin sunt prieteni și nu știu cine a lansat bârfa asta. Nu sunt obișnuit să răspund presei, dar știrea asta nu are legătură cu realitatea”.
În ciuda acestor cuvinte destul de dure, nici fanii și nici presa nu l-au crezut pe Engin Akyürek. Câteva luni mai târziu, în toamna lui 2020, informațiile că Engin și Tülin – ea însăși o persoan foarte discretă – sunt în continuare împreună făceau turul presei mondene. Dar la începutul lui 2021, cei doi nu mai erau împreună.
Engin Akyürek s-a mai iubit cu actrițe
Tülin Yazkan nu este prima actriță cu care Engin, desemnat de curând cel mai frumos bărbat din lume de către un site de modă, a format un cuplu.
În 2011, actorul a fost surprins în compania modelului Cansu Taşkın, care a avut un rol mic în serialul „Fatmagul”, în care el juca la vremea respectivă. Amorul nu s-ar fi terminat prea bine, după ce ea ar fi urcat niște poze în care apăreau împreună pe conturile ei de social media. Gestul l-ar fi deranjat pe Engin foarte tare: după ce i-a dat mesaj că „Nu-ți fă publicitate pe seama mea”, a rupt orice legătură cu frumoasa. Astăzi, Cansu Taşkın (29 de ani) este model, prezentatoare și influencer, cu 1 milion de fani pe Instagram.
În perioada 2014 – 2015, Engin Akyürek s-a iubit cu altă turcoaică superbă, actrița Tuvana Türkay (31 de ani). La vremea respectivă, actorul avea mare succes cu rolul din „Dragoste de contrabandă”, în care o avea colegă pe Tuba Büyüküstün. Și deși fanii speculau despre o relație între Engin și Tuba, în realitate el se iubea cu Tuvana Türkay, cea care o interpreta pe Bahar. Tuvana a fost de altfel cea care a confirmat presei că ea și Engin formează un cuplu. Dar în 2015, cei doi s-au despărțit.
În 2018, presa tabloidă din Turcia pune pe prima pagină știrea că Engin Akyürek se iubește cu Cansu Dere (41 de ani), adică Sîla din celebrul serial „Puterea destinului”. Ea tocmai ieșise dintr-o relație cu un om de afaceri francez, el era singur de ceva vreme. Amândoi se potriveau – mai ales în privința discreției pentru viața personală. Ca și Engin, Cansu nu comentează nimic despre iubirile ei. Plus că ea declarase că își dorește un bărbat înțelept, care să creadă în valorile tradiționale. S-a scris că preferă să se întâlnească în partea asiatică a Istanbulului, departe de ochii presei și ai curioșilor, au fost văzuți împreună la o gală de premiere, dar… atât. E clar că relația nu a mers.
Și… bomba anului 2022!
Din 2018 încoace, numele lui Engin Akyürek a mai fost legat de alte 2 actrițe cunoscute, Bestemsu Özdemir (și ea a jucat în „Dragoste de contrabandă”, cu Engin și Tuba) și de superba Pinar Deniz (noi o știm din serialul Netflix „Iubirea: Curs pentru începători). Însă totul a rămas la nivel de zvonuri.
Tot la nivel de zvon am rămas și acum, la începutul lui 2022, când tabloidele din Turcia au dat pe surse o știre-bombă!
Engin Akyürek ar fi gata să se însoare, cu o tânără care nu e persoană publică și pe care a cunoscut-o în Ankara (acolo s-a născut și are familia). Însă nimic nu e până acum confirmat, așa că, până una alta, vedeta contului oficial de Instagram al lui Engin Akyürek rămâne… pisica lui!