Actrița Emma Corrin, care joacă rolul prințesei Diana în cel de-al patrulea sezon al serialului Netflix „The Crown”, crede că Meghan Markle are multe în comun cu prințesa Diana mai ales  atunci când vine vorba despre modul în care au fost tratate de mass-media.

Modul în care Meghan Markle a fost tratată de mass-media a fost probabil unul din motivele care au stat la baza deciziei celor doi de a părăsi familia regală. Interpreta prințesei Diana în serialul „The Crown” consideră că viața publică, dar și viața din cadrul familiei regale a soției lui Harry și a regretatei prințese este similară:
 
„Vreți să spuneți că dacă nu analizați bine tabloidele nu vedeți că istoria se repetă?”, a declarat Emma pentru publicația Town and Country. „Răceala, tradițiile și așteptările de comportament … Nu cred că [Diana] se aștepta la asta”, a adăugat Corrin. „Cred că se aștepta să se alăture unei familii”.
 
 Nu este prima dată când luptele cu presa ale lui Meghan Markle sunt comparate cu trăirile prințesei Diana. În octombrie 2019, Harry a vorbit despre tratamentul „nemilos” pe care spune că soția sa îl primește în presa tabloidă britanică.

„Ajungem într-un punct în care singurul lucru de făcut este să reziste acestui comportament, deoarece distruge oamenii și distruge vieți”, a spus prințul Harry. „Mai simplu spus, este intimidarea, care sperie și îi face pe oameni să tacă. Știm cu toții că acest lucru nu este acceptabil, la niciun nivel. Nu vom crede și nu putem crede într-o lume în care nu există responsabilitate pentru acest lucru.”

Prințesa Diana a murit în 1997 într-un accident de mașină în Paris, când aceasta era urmărită de paparazzi:

„Cea mai mare teamă a mea este ca istoria să nu se repete”, a continuat Harry. „Am văzut ce se întâmplă atunci când o persoană pe care o iubesc  este comercializată până în punctul în care nu mai sunt tratate sau văzute ca o persoană reală. Mi-am pierdut mama și acum mă uit la soția mea căzând victimă acelorași forțe puternice. „
 
 
Din acest motiv Meghan Markle se află acum în proces legal cu o publicație britanică, după ce aceasta a publicat o serie de scrisori private. 
 
 
 
Urmărește-ne pe Google News