Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Concursul Basmele Reginei Maria, Palatul Elisabeta, 15 iulie 2014, foto Daniel Angelescu, (c) Casa MS Regelui (3)

Emisiunea “Ora Regelui” revine cu un nou sezon la TVR 1

1 October 2014

Din 4 octombrie, “Ora Regelui” revine în programul TVR 1 cu un nou sezon. Telespectatorii TVR 1 au ocazia să afle, în prima ediţie, care sunt atracţiile evenimentului ecvestru al anului – „Salonul Calului' – sau cum şi-au petrecut vara membrii Familiei Regale. Acestea, dar şi alte subiecte sunt aduse în prim plan sâmbătă la “Ora Regelui”, ediţie realizată de Camelia Csiki. Începând din această toamnă, “Ora Regelui” se difuzează de la ora 15.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+, în fiecare sâmbătă.

[Not a valid template]

Preluând modelul faimosului „Salon du Cheval' din Paris, lângă Bucureşti este în plină desfăşurare „Salonul Calului', manifestare căreia ASR Principele Nicolae i-a oferit Înaltul Patronaj. Echipa “Ora Regelui” a fost acolo şi a realizat un reportaj ce va putea fi văzut în prima ediţie a emisiunii.

Tot atunci, vom urmări imagini de la omagierea în Parlament a veteranilor de război care au luptat pentru eliberarea teritoriului naţional, în urmă cu 70 de ani. Invitat special al evenimentului a fost ASR Principesa Moştenitoare Margareta.

„100 de ani de la moartea Regelui Carol I' şi „100 de ani de la urcarea pe tron a Regelui Ferdinand' sunt alte subiecte ale primei ediţii “Ora Regelui” din acest sezon, iar „Agenda emisiunii' cuprinde: vara Familiei Regale la Săvârşin, aniversarea Reginei Ana, primirea de către Principesa Margareta la Palatul Elisabeta, în memoria Reginei Maria, a zeci de copii care pictează şi scriu basme. Invitata emisiunii de sâmbăta aceasta este jurnalista Oana Stănciulescu.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare