Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Emir Kusturica pregăteşte un film despre Dostoievski

de Redactia Tvmania

Regizorul sârb Emir Kusturica (56 de ani) are de gând să realizeze o peliculă în care Feodor Mihailovici Dostoievski va fi liantul dintre trei poveşti de viaţă, scrie filmofilia.com.

Proiectul e o combinaţie de trei poveşti coerente cu trimitere la scriitorul rus: prima – despre un tânăr care vrea să facă un film despre Dostoievski, dar care poate obţine sponsorizare doar dacă îşi ucide soţia, a doua – despre o fată din Belgrad care vrea să rămână însărcinată cu nepotul scriitorului şi a treia – despre un preot care o cunoaşte pe aceasta din urmă. În plus, Kusturica mai lucrează la alte trei filme: „Tweaker’s Delight” (2011), „Cool Water” (2012) şi „Wild Roses, Tender Roses” (2012).

Primul film are drept erou un bărbat care va pierde custodia fiului său în 24 de ore, dacă nu-şi pune ordine în viaţă. Al doilea proiect e despre doi fraţi palestinieni care încearcă să treacă ilegal graniţa din Israel în Cisiordania trupul tatălui lor mort. Iar „Wild Roses, Tender Roses” – care îl avea în distribuţie la un moment dat pe Johnny Depp, dar actorul a renunţat la rol din cauza programului încărcat – va fi o biografie a revoluţionarului mexican Pancho Villa, inspirată de romanul „The Friends of Pancho Villa” de James Carlos Blake.

Kusturica l-ar dori ca protagonist pe Gael Garcia Bernal sau pe Benicio del Toro, iar Salma Hayek are şi ea un rol asigurat.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te