Homepage  / Știri

Eminem nu vrea să-şi cunoască tatăl

Eminem nu vrea să-şi cunoască tatăl

de Redactia Tvmania

Rapperul american nu l-a mai văzut pe tatăl său, Marshall Mathers Jr., de când acesta l-a abandonat, pe vremea când era bebeluş, şi spune că nu şi-ar neglija niciodată copiii în asemenea mod, anunţă celebritywonder.com.

„Nu l-am cunoscut niciodată, nu ne-am întâlnit niciodată. Nu ştiu dacă vreau să-l văd. Unii oameni mă mai întreabă asta şi nu cred că vreau să-l cunosc”, a spus Eminem (37 de ani).

„Nu înţeleg cum a putut să ne părăsească. Dacă copiii mei s-ar muta la marginea pământului, sunt sigur că i-aş găsi. Nu mă îndoiesc. Chiar şi fără bani şi alte resurse. Nu există scuze”.

Cântăreţul are o fiică de 14 ani, Hailie, a cărei mamă este fosta lui soţie, Kimberley Scott. El este tutorele legal al fratelui său vitreg, Nathan, şi a adoptat două fete – Alaina, copilul surorii lui Kimberley, şi Whitney, fiica fostei soţii dintr-o relaţie precedentă.

Eminem a mai povestit despre problemele din perioada liceului, spunând că era constant ţinta huliganilor pentru că se muta foarte des.

„Schimbam şcolile de două-trei ori pe an şi aceea era probabil cea mai dificilă parte. Am fost bătut la toaletă, pe holuri şi împins în dulapuri, doar pentru că eram tipul cel nou”.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton