Emanuel Terzian va comenta Turul Franţei la ciclism, cea mai prestigioasă competiţie de gen a lumii, pentru Eurosport. El va fi secondat de Andrei “Jean” Comşa şi Alexandru Hovco, pentru competiţia care începe pe 3 iulie. TVmania: Cum e experienţa de comentator al Turului Franţei, spre deosebire de alte competiţii din alte sporturi?
Emanuel Terzian: Reconfortantă. Turul Franţei în special şi Eurosportul în general sunt refugiile celor s-au săturat de Gigel, Jenel, Cristinel şi celelalte personaje pe care posturile româneşti de nişă le-au exploatat şi le exploatează în exces.
Turul Franţei este vacanţa de 3 săptămâni pe care n-ai avut-o niciodată, este sejurul virtual printr-o ţară plină de istorie şi de artă. În plus, mai e şi suspansul sportiv. Ce-ţi poţi dori mai mult? Pentru noi, comentatorii, nu e chiar un concediu, fiindcă fiecare etapă trebuie pregătită, traseul aprofundat întrucât e neplăcut că regizorul să arate un monument şi tu să n-ai habar de el.
Aici nu e că la fotbal, pasă Xavi, centrare Iniesta şi gol Messi. Trebuie să ştii şi care a fost povestea castelului pe care tocmai îl vezi, ce personaj celebru s-a născut în satul pe care-l străbate plutonul, cum se numeşte răul peste care au trecut evadaţii şi diverse alte chestii care n-au legătură cu competiţia propiu-zisă, dar fără de care Turul Franţei n-ar mai fi Turul Franţei.
Însă atunci când îi ai alături de Andrei Comşa, alias Jean, şi pe Alexandru Hovco, pe scurt Alex, totul pare mult mai simplu.
De când eşti fan al ciclismului? Obişnuieşti să-l practici?
O să-ţi spun o poveste de acum 18 ani. Vecinul meu de la 4, Traian, şi-a luat antenă parabolică. A instalat-o pe bloc şi a tras un fir şi pe antena colectivă (pentru cititorii mai tineri ai revistei, aceasta era varianta comunistă a cablului de astăzi).
Aveam un televizor Sport, alb-negru, cu diagonala de 37 cm, dar vedeam tot felul de canale străine. Bineînţeles că nu puteam zapa – şi nu pentru că nu aveam telecomandă, ci pentru că numai Traian putea schimba canalele.
Cum ar veni, toată scara se uita la ce se uită Traian. Unul dintre posturile lui preferate era Italia Uno, din reţeaua lui Berlusconi, care avea drepturile de transmisie ale Turului Italiei. Alături de Miguel Indurain am trăit primul meu Giro, care m-a fascinat. De atunci, rar am mai pierdut o competiţie de ciclism.
Care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai de la ediţiile trecute ale Turului?
Nu mai ţin minte anul, dar ştiu că Turul trecea prin Bretania. Era o etapă de plat, fără prea mult suspans, şi am început să vorbim despre o supă de legume specifică locurilor pe care le străbăteam. Îmi amintesc şi ce conţinea: cartofi, ardei gras, morcovi, ceapă şi napi.
Felul nostru de mâncare era foarte potrivit cu căldurile din acea luna iulie. Nu mică mi-a fost mirarea când, peste ceva timp, la o emisiune de fotbal, Florin Călinescu ne-a spus în direct că i-am făcut poftă şi a doua zi a încercat reţeta noastră.
A fost greu să iei locul cuplului Naum – Banciu, care se sudase pe parcusul mai multor ani de comentariu al competiţiei?
În câţiva ani, săptămâna mea de vacanţă de vară s-a suprapus peste Turul Franţei. După-amiaza lăsam plaja, lăsam vizitatul şi fugeam în camera de hotel să văd etapa.
Am avut ocazia să ascult comentariile versiunilor Eurosport în limba engleză, în franceză, în germană, chiar şi în flamandă. Comentarii extrem de competente, tehnice, la obiect, dar fără haz. Le duceam lipsa celor doi Radu şi stilului lor liber.
Oamenii ăştia au inventat ciclismul în România şi tu mă întrebi dacă a fost greu. E ca şi cum ai prelua Interul după Herrera, Ajaxul după Rinus Michels, Chelsea după Mourinho şi Barcelona după Guardiola. Ai toate şansele să-ţi rupi gâtul şi niciuna să-i depăşeşti.
Anul trecut, primele 500 de mesaje primite conţineau întrebarea unde sunt Naum şi Banciu. Cred că şi anul acesta vor veni vreo 50. Singura mea speranţă este că Inter, Ajax, Chelsea şi Barca mai există şi azi.
Să zicem că ai ocazia să te alături „caravanei” de la Turul Franţei. Unde s-ar clasa experienţa asta în topul personal?
O să te surprindă ce spun acum, dar m-am convins că nu e „big deal” să vezi Le Tour pe viu. Cel mai bine se vede la televizor. Ai totul: minunăţiile de pe traseu, atacurile, reluările momentelor importante pe care poate le-ai scăpat în direct. Nu ratezi nimic.
În 2003, la invitaţia Eurosport, am avut ocazia să urmăresc ultima etapă. Era anul victoriei cu numărul 5 pentru Lance Armstrong, cea cu care îi egala pe Ancquetil, Merckx, Hinault şi Indurain. Am ajuns sâmbătă la Paris şi am văzut într-un bistro cum Ullrich a căzut în contratimpul de la Nantes şi a pierdut ultima şansă.
A doua zi, într-o tribună bine plasată, aproape de finişul de pe Champs Elyssee, l-am văzut pe Lance pe viu vreo 25 de secunde, restul timpului stând pe vârfuri ca să urmăresc cursa pe un ecran şi cu urechile bine ciulite ca să aud transmisia de la radio.
Pe cât de entuziasmat eram la plecare, pe atât de dezamăgit m-am întors. Aş fi dat orice să vad etapa la TV.
Care e ciclistul tău favorit şi de ce?
Am mai mulţi: Linus Gerdemann, Thomas Voeckler, Damiano Cunego, rutieri despre care toată lumea ştie că nu se dopează. Cu ei sunt sigur că n-o să am decepţiile pe care le-am trăit cu Armstrong, cu Ullrich, cu Tyler Hamilton, cu Roberto Heras, cu Floyd Landis, cu Ivan Basso, cu Riccardo Ricco.
Şi am mai pus ochii pe nişte tineri care s-au remarcat sezonul acesta. Primul dintre ei e slovacul Peter Sagan de la Liquigas, dar mai sunt şi altii, precum estonianul Rein Taaramae de la Cofidis, olandezul Bauke Mollema de la Rabobank, australianul Richie Porte de la Saxo Bank şi americanii Taylor Phinney de la Trek Livestrong şi Tejay Van Garderen de la Columbia.
Sper să nu mă dezamăgească mai târziu şi să se apuce de prostii.
Cine crezi că va câştiga Turul în acest an?
Marele favorit e spaniolul Alberto Contador. Cred că şi singurul. Nu-l văd pe Armstrong să-i facă faţă. Ceilalţi fie şi-au irosit forţele în Turul Italiei (Basso, Evans, Sastre), fie nu au anvergura necesară (Menchov, Andy Schleck), fie au fost suspendaţi (Valverde).
Cât de mult crezi că au afectat repetatele scandale de dopaj imaginea sportului?
Ştii ce e uimitor? Că sportul acesta se salvează prin el însuşi, indiferent de cât de mult rău îi provoacă practicanţii lui. Ce-ar fi Barcelona fără Messi, Xavi şi fără Nou Camp? În ciclism nu depinzi de 2-3 rutieri, iar arena e o ţară întreagă.
Oricând poţi să spui “la dracu’ cu dopingul vostru, EPO-ul meu sunt peisajele de pe traseu”. Ca să distrugă ciclismul ar trebui să dărâme castelele de pe Valea Loirei, să dinamiteze celebrele calanque, să demoleze toate acele hanuri de pe marginea drumurilor unde poţi să mănânci bunătăţile despre care vorbim noi şi salivăm în microfoane.
Spiritul Turului Franţei va muri când ţăranul din satul acela cu 300 de suflete nu va mai scrie din paie “Le Tour 2010” pe terenul de fotbal comunal. Adică niciodată!