Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ellen Pompeo, despre finalul „Anatomia lui Grey”: „Am încercat să-i conving pe toți că ar trebui să se termine”

de Andra Stana,

Ellen Pompeo, protagonista serialului „Anatomia lui Grey”, își dorește ca producția care îi aduce anual o sumă de bani imensă să se termine curând. Mărturisirea a fost făcută recent, într-un material publicat de Insider.

Ellen Pompeo visează la sfârșitul „Anatomiei lui Grey”

Starul „Anatomia lui Grey” nu știe încă modul în care se va termina povestea din serial pentru personajul ei, Meredith Grey. Cu toate acestea, Pompeo ar vrea ca fanii seriei cu medici să afle răspunsul cât mai curând posibil.

„Am încercat să conving pe toată lumea că ar trebui să se termine”, a spus actrița. Declarația a fost făcută, recent, într-un interviu pentru publicația Insider. În același material, Pompeo a mai explicat că duce lupte grele de convingere cu factorii de decizie în acest sens.

Serialul rulează la americani din 2005 încoace – „Anatomia lui Grey” a ajuns la sezonul 18 – iar nimeni nu vrea să îl vadă terminat. „Simt că eu sunt singura naivă care continuă să se întrebe: Dar care va fi povestea, ce poveste vom spune?”, a explicat actrița. Se pare că de vină pentru continuarea aparent la nesfârșit a poveștii ar avea legătură cu munții de bani pe care încă îi produce serialul.

Ce elemente din sezonul 18 i-au dus pe fani cu gândul la o posibilă despărțire de drama medicală

Multipremiatul și longevivul serial „Anatomia lui Grey” a ajuns, la americani, la sezonul 18, iar fanii au remarcat =detalii care sugerează că povestea lansată în 2005 ar putea ajunge la final. 

Drama medicală pe care o cunosc și iubesc și telespectatatorii românii – difuzată atât de TVR, cât și de Diva – a debutat la americani în septembrie, pe rețeaua ABC. Imediat după debut, telespectatorii au remarcat o serie de „coincidențe”.

În primul episod al sezonului, Meredith poartă aceeași cămașă pe care a purtat-o în episodul pilot, fapt confirmat de actrița Ellen Pompeo. Aceasta a mai dezvăluit că a fost ideea ei ca acest sezon să aducă un omagiu unor secvențe simbolice din sezoane diferite. Astfel că producătorii au plantat mai multe indicii ascunse, pe care telespectatorii să le caute. 

Reveniri-surpriză în „Anatomia lui Grey”, sezonul 18

De altfel, și revenirea lui dr. Addison Montgomery (Kate Walsh) în poveste face referire directă la primul sezon.

Addison își face apariția în spital îmbrăcată în stilul ei bine-cunoscut. Ea le adresează rezidenților cam aceleași cuvinte pe care i le spusese lui Meredith. La finalul sezonului I, ea o informează astfel că e soția lui Derek.

„Tu trebuie să fii femeia care-l dă peste cap pe soțul meu”

vs

„Voi trebuie să fiți grupul de rezidenți care-mi dă peste cap programul”

Addison, chirurg ginecolog și neonatolog foarte apreciat, a fost căsătorită cândva cu Derek Shepherd (Patrick Dempsey). Personajul are o relație lungă și complicată cu Meredith Grey (Ellen Pompeo).

Apariția personajului ei, la sfârșitul primului sezon din „Anatomia lui Grey”, în 2005, în rolul soției înstrăinate a lui Derek Shepherd, a marcat unul dintre episoadele memorabile ale serialului. Apoi, ceea ce trebuia să fie o apariție episodică s-a transformat într-un rol constant în serial. Totul, grație succesului pe care Kate Walsh (53 de ani) l-a avut la public. Ea a apărut, în total, în 59 de episoade din serial. 

Mai mult decât atât, în 2006, când „Anatomia lui Grey” a ajuns la sezonul al treilea, Shonda Rhimes, creatoarea serialului, a creat și un spin-off având-o pe Addison Montgomery (Kate Walsh) ca personaj central. Serialul intitulat „Medici în Santa Monica” / „Private Practice” a fost lansat în 2007. 

Addison Montgomery nu este singurul chip familiar care va reveni în acest ultim sezon. Acesta le va aduce fanilor multe surprize, pentru că pe genericul său figurează și Kate Burton (Ellis Grey), dr. Arizona Robbins (Jessica Capshaw), George O’Malley (T.R. Knight) și dr. Callie Torres (Sara Ramirez).

De ce toate aceste apariții surpriză acum? Fanii serialului cred că serialul se va termina după acest sezon, însă producătorii nu vor deocamdată să spună nimic.

Indiferent de toate aceste povești, un lucru e sigur: „Anatomia lui Grey” a fost „gâsca cu ouă de aur” pentru ABC, aducând audiențe, bani și premii. Oricând va fi finalul, va fi unul în glorie.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te