Cântăreaţa în vârstă de 26 de ani şi soţul ei, Cornel Ene, au devenit sămbătă, 10 decembrie, pentru prima oară părinţi.
După o sarcină uşoară (artista a continuat să cânte până în luna a opta), Elena a adus pe lume, prin cezariană, un băieţel, pe care, conform ziarului Libertatea, îl va numi Nicolas. Bebeluşul a avut la naştere 3,240 kg şi 51 de centimetri, şi a primit nota 10 din partea doctorilor.
Elena şi-a ţinut fanii la curent din prima clipă în care s-a pregătit pentru drumul spre spital şi până după momentul naşterii. “Sunt în drum spre spital. Mă duc să nasc. Astăzi o să-mi cunosc băieţelul. Revin, prieteni dragi! Vă pup pe toţi. Am un băieţel superb, sunt foarte fericită!”, a scris ea pe contul de Facebook.
Interpreta hiturilor “Disco Romancing” şi “Midnight Sun” intenţionează să revină pe scenă foarte repede, ea având programate concerte cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.