Probele tot mai dificile, foamea, condițiile rudimentare de trai, sabia eliminării mereu deasupra capului, precum și tensiunile din interiorul taberelor țin concurenții mereu în alertă. Conflictele pot apărea la cea mai mică scânteie.
Luni seară, la “Insula de 1 milion”, au intrat în arena luptelor Dragoș, Dumitru, Jaguaru și Sorin. Câștigătorul a fost Jaguaru, din tabăra Sudicilor, iar Dumitru se află în pericol de eliminare. Elena a părăsit competiția, iar Sudicii au luat foc de la o linguriță de zahăr.
În mică tabăra a Nordicilor, prima seară fără Mihai a fost una dificilă. Fără foc, cu provizii reduse și fără susținere, Adina și Nicoleta au fost cu lacrimi în ochi, simțind lipsa coechipierului lor. În celelalte tabere somnul a fost subiectul cel mai disputat. În prima Arena a serii, atât Sudicii cât și Vesticii s-au plâns de două coechipiere care în ciuda staturii lor delicate, reușesc să acapareze un spațiu cât mai mare pe scândurile pe care dorm.
Și redistribuirea în mod egal a locurilor după plecarea a nouă colegi din tabăra Sudicilor a fost motiv de dispută, Szilard luând decizia să măsoare spațiul de dormit, astfel încât toți să aibă un minimum de confort.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Jaguaru “de zahăr” a aprins tabăra sudicilor; Flori a ripostat în Arena
Distribuirea în mod egal a proviziilor a fost capul de afiș al discuțiilor în tabăra Sudicilor, după ce Jaguaru a luat o linguriță în plus de zahăr. Flori, responsabilă cu bucătăria Sudicilor s-a supărat, însă Jaguaru a declarat că nu înțelege de ce colegii săi dramatizează atât de mult acest gest. Mai mult, atât Szilard cât și Iulian au rămas fără mâncare după ce cineva le-a luat porțiile. „Ori suntem oameni, ori nu suntem. Dacă mai dispare o să izbucnească o ceartă mare. Păi ce facem, ne luăm mâncarea unul de la altul? Toți sunt flamanzi”, a izbucnit Flori în Arena.
Jocurile pe insula au fost făcute aseară de Ana, din tabăra Vesticilor. Ea a trimis la joc patru dintre cei mai puternici bărbați de pe insula, trei din tabăra Sudicilor, Dumitru, veteranul Sudicilor, Jaguaru și Dragoș, și pe Sorin de la Nordici.
Prima probă a fost una pe echipe, însă cu final individual, adversarii fiind nevoiți să facă echipa în prima parte pentru a câștiga proba. Dumitru și Dragoș versus Jaguaru și Sorin au fost cele două echipe care au fost nevoite să care două cuști metalice foarte grele de-a lungul a trei dreptunghiuri pe nisip și să sape pentru a găsi câte două chei cu care să deschidă cele patru lacăte de la cuști. Deși proba a început pe echipe, finalul a fost unul individual. După eliberarea din cușcă, cei patru concurenți trebuiau să lanseze trei mingi de pe o catapultă pentru a le introduce în trei coșuri ca la baschet. Proba a fost una foarte dificilă, implicând forță, concentrare dar și șansă. Echipa câștigătoare a fost cea a lui Sorin și Jaguaru, iar cel care a câștigat proba și s-a salvat a fost Jaguaru.
Duelul decisiv i-a pus în mare „cumpănă” pe Dumitru, Dragoș și Sorin. Concurenții au avut nevoie de toată concentrarea și echilibrul de care puteau da dovadă. Dumitru a pierdut proba decisivă și se află în pericol de eliminare. Cel care a câștigat proba a fost Dragoș care a rezistat în echilibru într-un picior timp de o oră.
Sudicii au fost foarte dezamăgiți că a pierdut veteranul grupului, Dumitru, unul dintre factorii de echilibru al grupului și și-au exprimat dorința ca acesta să se salveze și să rămână în competiție.
Elena nu a fost salvată și a părăsit competiția, nu înainte de a le mulțumi tuturor colegilor din cele trei tabere pentru sprijin. În camp, Isabela se oferise să îi ofere acesteia brățara, ca gest de apreciere pentru prietenia ce le leagă, însă Elena a refuzat gestul.
„Sunt împăcată, am lăsat decizia în mâna lui Dumnezeu… îi văd pe toți foarte motivați să își păstreze cartea și să și-o joace până la final…Mi-am trăit viața doar în linie dreapta, cumva niciodată nu am făcut nici stânga, nici dreapta, nu din lipsa de curaj, ci pentru am avut alte preocupări. Nu m-am urcat în niciun tren care s-a oprit în gara mea; asta a fost singurul tren care s-a oprit și în care m-am și urcat și nu regret că am făcut-o. Am fost și sunt foarte fericită pentru că mă aflu aici”, a spus Elena înainte de a părăși insula.
Luni seară, Ruleta a decis din nou. Doi Sudici vor face jocurile pe insula în episodul următor. Cosmin Cernat, gazda reality show-ului Insula de 1 milion”, i-a suprins pe cei 36 de concurenți după ce a anunțat că va învârti ruleta de două ori pentru că dată viitoare jocul va fi pe două echipe formate din câte 10 oameni, alese de cei doi norocoși ai ruletei, Szilard și Maria.
Nu pierdeți în fiecare sâmbătă su duminică, de la ora 21:00, și lunea, de la ora 20:00, confruntările de pe “Insula de 1 milion”, reality show-ul prezentat de Cosmin Cernat, la Kanal D.
Sursa foto: Kanal D
Citește și: