Actorii veterani din Cetatea Filmului conduc anul acesta clasamentul economic anual întocmit de revista „Forbes”. Pe primul loc se plasează Tom Cruise, clasamentul fiind completat, printre alţii, de Leonardo DiCaprio, Johnny Depp şi Sacha Baron Cohen.
Mai jos aflaţi şi ce alte proiecte cinematografice îi aşteaptă pe actorii din top.
75 DE MILIOANE: TOM CRUISE. Actorul este cel mai bine plătit actori hollywoodian, reiese din top, cu un total de 75 de milioane de dolari câştigaţi între mai 2011 şi mai 2012. Tom, care poate fi văzut acum la noi în muzicalul „Rock pentru totdeauna”, a revenit în forţă în cinematografe cu pelicula „Misiune: Imposibilă – Ghost Protocol” (2011), care a avut încasări de 700 de milioane de dolari la box-office-ul mondial. În plus, a jucat în „Rock pentru totdeauna”.Şi relansarea carieristică e evidentă: în anii următori, are o listă lungă de proiecte („Jack Reacher”, „Oblivion”, „All You Need Is Kill”, „Van Helsing”, „Top Gun 2” şi „Mission: Impossible 5).
37 DE MILIOANE: ADAM SANDLER ȘI LEONARDO DICAPRIO. Leo a încasat 37 de milioane de dolari, pentru rolul din „J. Edgar” şi şi-a completat veniturile cu „Marele Gatsby” (care va fi lansat anul acesta). Acum, filmează pentru „Django Unchained” şi se pregăteşte de „The Wolf of Wall Street”. Şi Sandler şi-a rotunjit contul în bancă tot cu 37 de milioane de dolari, datorită rolurilor din comedia „Jack şi Jill”, care a câştigat zece premii Zmeura de Aur, dar şi din „Nevastă de împrumut” şi „Omu’ de la zoo”. Anul acesta îl vom vedea în „That’s My Boy” şi îl vom auzi în animaţia „Hotel Transylvania”.
36 DE MILIOANE: DWAYNE JOHNSON. Acesta a avut succes cu „Furios şi iute în viteza a 5-a” şi „Călătoria 2: Insula misterioasă”, strângând onorarii de 36 de milioane de dolari. În primăvara anului viitor va reveni la cinema cu încă un film de acţiune, continuarea la „G.I. Joe”, în 3D.
33 DE MILIOANE: BEN STILLER. Comicul şi ai săi 33 de milioane de dolari stau bine în clasament. Stiller, unul dintre cei mai bine plătiţi actori de comedie de la Hollywood, a jucat în 2011 în „Jaf… la turnul mare”, iar anul acesta şi-a împrumutat vocea pentru animaţia „Madagascar 3: Fugăriţi prin Europa” şi comediile „The Watch” şi „He’s Way More Famous Than You”. Acum lucrează la alte două pelicule, „The Secret Life of Walter Mitty” şi „While We’re Young” şi are în vedere şi continuarea la „Zoolander”.
30 DE MILIOANE: SACHA BARON COHEN, JOHNNY DEPP şi WILL SMITH. Cohen a strâns 30 de milioane de dolari datorită rolurilor din „Hugo”, „Dictatorul” şi „Madagascar 3: Fugăriţi prin Europa”. Acum comicul britanic îşi foloseşte vocea pentru muzicalul „Les Misérables”. Johnny Depp a câştigat tot 30 de milioane de dolari, cu salarii provenite din „Rango”, „Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi”, „Jurnalul unui iubitor de rom” şi „Umbre întunecate”. Acum Depp trece printr-o despărţire de Vanessa Paradis şi filmează pelicula „The Lone Ranger” şi în câţiva ani îl vom vedea şi în a cincea parte a seriei cu piraţi. Iar Will Smith a intrat în clasament cu aceeaşi sumă, revenind după o pauză de patru ani cu „Bărbaţi în negru 3”. Actorul are de acum înainte agenda plină: urmează să îl vedem în „After Earth” (în care va juca alături de băiatul lui, Jayden), „Winter’s Tale”, „Hancock 2”, „Bad Boys 3” şi „I, Robot 2”.
27 DE MILIOANE: MARK WAHLBERG. Actorul a adunat 27 de milioane de dolari din rolurile din „Contrabandă” şi „Ted”, comedia în care joacă rolul unui bărbat care încă locuieşte cu ursuleţul din copilăria lui, jucăria prinzând viaţă miraculos. Filmul intră în cinematografele noastre pe 20 iulie. Pentru Mark urmează roluri în „Broken City”, „Pain and Gain”, „2 Guns”, „Lone Survivor” şi „Good Time Gang”.
26,5 MILIOANE: TAYLOR LAUTNER ŞI ROBERT PATTINSON. Actorii îşi împart ultimul loc, cu 26,5 milioane de dolari. Dacă Kristen Stewart conduce în topul femimin (cu 34,5 milioane de dolari), colegii ei din „Saga Amurg” au câştigat mai puţin. Pe lângă rolurile din ultimele filme ale seriei cu vampiri, Lautner a mai apărut în „Răpirea” (anii viitori va face „Tracers” şi „Grown Ups 2”). Iar Pattinson a mai jucat în „Apă pentru elefanţi”, „Bel Ami” şi „Cosmopolis”.