Viena, 1886. Un oraș al cafenelelor elegante, al operei și al unei comunități artistice în plină efervescență. Emilie, de numai 12 ani, cunoaște un pictor fermecător, dar controversat. Angajat de tatăl ei ca să-i dea lecții de desen, Klimt îi prezintă lui Emilie lumea boemă a artiștilor, a modelelor senzuale și a bogaților decadenți, care deopotrivă o înspăimântă și o fascinează. Pe măsură ce Emilie crește și devine o creatoare de modă faimoasă, povestea de dragoste se transformă într-o poveste despre artă, din care se naște unul dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite tablouri din istorie: Sărutul lui Klimt.
„Uneori mă gândesc să distrug picturile. Dacă le dau foc, pânzele vor arde mocnit înainte să se aprindă cu totul. Vor scoate un miros de păr ars și benzină. Pigmenții vor face ca flacăra să lumineze în mai multe culori. Scânteile vor zbura de pe tablouri, iar eu va trebui să le urmăresc pe jos și să le sting. Picturile vor lupta împotriva propriei dispariții, trosnind cu mici explozii. Îmi voi arde mâinile. Fața lui Adele se va topi ca ceara și va dispărea și ea. Mâinile ei vor fi ultimul lucru care va pieri, ofilindu-se în norulde fum înțepător.“
Elizabeth Hickey s-a născut în Louisville, Kentucky, și a absolvit Masteratul în Arte la Universitatea Columbia. Debutul editorial cu Sărutul pictat (The Painted Kiss), roman dedicat lui Gustav Klimt, a entuziasmat criticii și cititorii, deopotrivă. Acestuia i-a urmat, în 2007, The Wayward Muse, o carte de ficțiune istorică dedicată lui Dante Gabriel Rossetti. În prezent locuiește în Portland, Oregon.