În miez de vară, realizatorul Cătălin Ştefănescu ne propune două ediţii speciale ale emisiunii Garantat 100%. Pe 17 august, la TVR 1, Cătălin stă de vorbă cu fostul comisar-şef Traian Berbeceanu, care a scris o carte spectaculoasă şi tulburătoare, despre corupţie, justiţie, încredere în instituţiile statului, puterea de a crede în comunitate şi în valorile ei. Iar duminică, 18 august, ora 21.00, câştigătoarea din acest an a Turneului de tenis de la Wimbledon, românca Simona Halep, povesteşte, tot la TVR 1, despre provocări personale pe care le-a depăşit cu succes, despre câştigarea turneului de la Wimbledon şi despre dorinţa ei de a merge mai departe.

                                     

„De ce două ediţii speciale înaintea începerii sezonului de toamnă al emisiunii Garantat 100%? Foarte simplu. Pentru că sunt subiecte de actualitate care, sperăm noi, prezintă interes pentru publicul din România, acum, chiar în aceste zile. În mijlocul unei stări de spirit în care domină emoţia şi neliniştea, pe fondul unor evenimente politice şi sociale care produc revoltă şi dezamăgire, credem că prind bine câteva întâlniri cu compatrioţi care ne inspiră, ne insuflă speranţă şi încredere în viitor”, explică gazda şi realizatorul emisiunii, Cătălin Ştefănescu, demersul său.

 

„Sunt două poveşti de viaţă, nelipsite de confesiuni şi pline de relatări ale unor momente de depăşire a unor obstacole foarte dificile. Sunt două întâlniri cu oameni care ne vorbesc despre speranţă şi despre forţa asumării demnităţii. Am convingerea că a urmări aceste întâlniri, acum, nu abate atenţia de la ceea ce se întâmplă în jurul nostru ci, dimpotrivă, ne poate face să privim şi din alte perspective momentul pe care societatea românească îl traversează. Faptul că suntem în vacanţă nu înseamnă că ne luăm liber şi de la preocuparea faţă de lumea în care trăim”, a adăugat Cătălin.        

 

„Radiografia unei mârşăvii judiciare”, cu Traian Berbeceanu, la Garantat 100%

 

Aşadar, sâmbătă, 17 august, ora 21.00, la TVR 1, Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu fostul ofiţer al Poliţiei Române, Traian Berbeceanu, cel care a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire.
Traian Berbeceanu a publicat o carte profund tulburătoare, cu titlul Radiografia unei mârşăvii judiciare. Un profesionist din elita Poliţiei Române (în 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România), la apogeul carierei sale – după cazuri grele rezolvate, destructurări de bande de traficanţi, operaţiuni la fel de spectaculoase precum cele pe care le vedem în filme – se trezeşte, într-o dimineaţă, reţinut şi apoi arestat. O carieră ce se dovedea excepţională se prăbuşeşte instantaneu, o familie şi un grup de prieteni trec prin câţiva ani de calvar.

Invitatul lui Cătălin Ştefănescu vorbeşte în ediţia specială a emisiunii Garantat 100% de sâmbătă, 17 august, despre lucruri care ne frământă şi ne privesc pe toţi: percepţia asupra corupţiei, a instituţiilor statului, a siguranţei cetăţeanului, nevoia de informare corectă şi datoria fiecăruia dintre noi de a lupta pentru aflarea adevărului şi pentru demnitate. Fostul ofiţer al Poliţiei Române povesteşte pe larg despre încercările grele prin care a trecut, dar şi despre credinţa sa în faptul că, în cele din urmă, justiţia funcţionează. Care este preţul acestei lupte pentru păstrarea demnităţii şi aflarea adevărului? Câteva dintre aceste lucruri se pot afla în ediţia specială a emisiunii Garantat 100%, iar cele mai multe se regăsesc în cartea pe care Traian Berbeceanu a scris-o. Un volum lansat la începutul lunii august şi ale cărui ecouri încă se propagă în spaţiul public de la noi.  

 

Singurul interviu al câştigătoarei de la Wimbledon 2019 – la TVR 1, în emisiunea Garantat 100%

 

Duminică, 18 august, de la ora 21.00, la TVR 1, campioana Simona Halep povesteşte despre trăirile pe care le-a traversat în timpul turneului de la Wimbledon, pe care şi l-a adjudecat în premieră şi de-a lungul căruia a pierdut un singur set, în faţa Mihaelei Buzărnescu.

 

Lucruri mai puţin văzute, detalii ale competiţiei, strategii ale adversarelor, dar mai ales despre felul în care s-a mobilizat Simona în acest turneu aflăm în ediţia specială Garantat 100% de la TVR 1. „Procesele interioare, ambiţia, dorinţa de performanţă, dar şi o anumită formă de seninătate, descoperirea plăcerii autentice de a te bucura de ceea ce faci sunt provocări despre care Simona vorbeşte pe larg şi în care ne putem regăsi cu toţii. Marea noastră campioană vorbeşte despre echipa din jurul ei, despre partea nevăzută a antrenamentelor şi etapelor de pregătire a turneelor în care joacă. Nu în ultimul rând, cu generozitate, Simona Halep deschide şi o cale prin care ne lasă să vedem o bună parte din viața ei personală. O viaţă personală şi o intimitate la care şi ea, la rândul ei, are tot dreptul, la fel ca fiecare dintre noi” – Cătălin Ştefănescu, realizator Garantat 100%, la TVR 1.

 
Urmărește-ne pe Google News