Eda Marcus este una dintre cele trei gazde ale emisiunii „Jurnal Olimpic”. Din 22 iulie, telespectatorii se pot conecta la emoțiile Jocurilor Olimpice prin intermediul emisiunii difuzate de TVR Sport, TVR 1 şi TVR INFO zilnic, de la ora 14.40 – un sfert de oră de știri de la fața locului și reportaje olimpice. Celelalte gazde ale „Jurnal Olimpic” sunt Costin Deşliu şi Vlad Arhire.
Cum ți s-a părut EURO 2024, ce te-a surprins cel mai tare?
Recunosc că am fost un spectator subiectiv și am urmărit, de la bun început, cu sufletul la gură, prestația României, care s-a oprit, din păcate, prea repede pentru așteptările mele. Cred că au luat prin surprindere pe toată lumea cu acea calificare, deloc ușoară. Știam că va fi o ediție specială, multe echipe care au scris istorie de-a lungul vremii s-au prezentat cu echipe înnoite, cu jucători foarte buni și foarte tineri. Este clar vremea generațiilor noi care vor duce sau nu mai departe, realizările predecesorilor lor.
TVR difuzează JO de la Paris. Ce sporturi preferi, care sunt întrecerile care ți se par cele mai palpitante?
Îmi place natația foarte mult, asta și datorită prezenței lui David Popovici, care mă face să mă uit cu emoții la cursele lui. Apoi urmăresc tenisul de câmp, sport pe care îl îndrăgesc de mic copil, eu însămi practicând-l. Abia aștept canotajul de unde așteptam medalii, scrima iarăși este un sport pe care il urmăresc cu interes. Și sunt sigură că vor apărea și surprize.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Ai vreun sportiv preferat la această ediție?
Nu. Îi apreciez extrem de tare pe fiecare sportiv în parte pentru că știu câtă muncă se afla în spatele aparițiilor și prestațiilor lor. Sunt alături trup și suflet de fiecare român care va participa în numele țării. Am un respect deosebit pentru toți sportivii de performanță care își sacrifică sănătatea, viața personală și multe altele pentru a aduce României rezultate frumoase. Dar recunosc că îmi este drag David Popovici pentru inteligența, eleganța, diplomația și filozofia pe care o promovează. Este un real exemplu pentru tânăra generație și asta mă face să am un respect deosebit pentru el.
Care este personalitatea sportivă pe care o admiri cel mai mult?
Iubesc tenisul, care are o tradiție foarte importantă în familia noastră. Din această generație de sportivi, îmi place Novak Djokovic, o personalitate puternică despre care se spune că ori îl iubești, ori îl urăști. Eu sunt din prima categorie. Îmi plac jovialitatea lui, personalitatea puternică, dar totodată jucăușa. Îmi place fair-playul de care a dat și dă dovadă.
Care sunt planurile de vacanță pentru această vară?
Am avut deja o frumoasă vacanță în Creta, de unde m-am întors cu aceste fotografii, si mă pregătesc să dau o fuga la Londra, pe care nu am văzut-o până acum. Iar la finalul verii trebuie să ajung neapărat câteva zile la Marea Neagră, în Bulgaria, un loc tare drag mie, pe care îl vizitez în fiecare sfârșit de vară. Sunt tare fericită că anul acesta am reușit să creionăm un program de vacanță pe gustul meu, cu multă mare, soare, vizitat locuri noi și savurat relaxarea în tihnă. Mi-am propus să vizitez mai mult, să caut locuri autentice și să fug de cotidian cât mai mult.
Va fi și ziua ta de naștere, pe 20 august. Ce planuri ți-ai făcut?
Nu mi-am făcut niciun plan. Nu prea îmi fac planuri niciodată ca să nu creez așteptări care se pot nărui. Cel mai probabil voi strânge câțiva oameni dragi mie.
Care a fost cel mai inedit cadou pe care l-ai primit de ziua ta până acum?
Cel mai frumos cadou de ziua mea va rămâne mereu testul de sarcina care mi-a spus că o voi avea pe fetița mea, Aria, în urmă cu 10 ani. Nu va mai fi altul mai frumos ca acela.
Sursa foto: Instagram
Citește și: