Eda Ece din „Preul fericirii” s-a măritat
Eda Ece, care a cucerit admirația a milioane de oameni din întreaga lume, s-a căsătorit ieri, 21 iunie 2023, cu jucătorul de baschet Buğrahan Tuncer, după 4 ani de relație. Marele eveniment a avut loc la Four Seasons Bosphorus Hotel, una dintre locațiile preferate ale cuplului de pe malul Bosforului. Bijuteriile purtate de celebra actriță sunt de la bijuterii Tiffany&co, ca fel ca cele purtate la petrecerea de logodnă.
Eda Ece a purtat o rochie de mireasă mulată pe corp, cu trenă și un voal lung. Rochia, care este semnată de Zuhair Murad, a avut mâneci lungi, transparente. Designul și organizarea conceptului de nuntă au fost realizate de Aytül Ayke Weddings.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Nunta dintre Eda Ece și Buğrahan Tuncer a fost un eveniment grandios, cu o mulțime de invitați care s-au distrat pe cinste, potrivit postărilor actriței de pe Instagram.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 6 / 10
Pentru petrecerea de seară, Eda Ece a avut o altă rochie de mireasă, tot mulată pe corp, dar fără decolteu, fără mâneci și cu spatele gol.
Nunta actriței din „Prețul fericirii” a avut loc la doar o zi după ce aceasta a împlinit vârsta de 33 de ani, marți, 20 iunie 2023. Inițial, nunta trebuia să aibă loc pe 20 iunie, apoi Ece a anunțat că amână ziua nunții cu încă o zi.
După nuntă, Eda plănuiește să se relaxeze: „Vara aceasta, voi dedica timp familiei și vieții mele private. Am nevoie să mă odihnesc și să trăiesc puțin”.
Nesrin Cavadzade, apariție curajoasă la nunta Edei Ece
Printre invitații de la nunta actriței Eda Ece s-a numărat și Nesrin Cavadzade, cea care a interpretat-o pe Şahika în „Prețul fericirii” (sezoanele 2-4) și pe Tülay în „Povestea noastră”. Actrița a venit la nunta Edei Ece și a lui Buğrahan Tuncer îmbrăcată într-o rochie neagră, lungă, dar extrem de decupată de la talie în sus. În zona bustului, actrița a avut sânii acoperiți de mai multe șiraguri de mărgele.
„Am venit la nuntă cu mama mea. Vă doresc fericire pe viață Eda Ece și Buğrahan Tuncer”, a scris Nesrin Cavadzade pe Instagram, în dreptul mai multor imagini cu ea.
Distribuția din Prețul fericirii s-a reunit la nunta Edei Ece
La nunta actriței Eda Ece a cântat și colega ei din serialul „Prețul fericrii”, Sevval Sam, care o interpretează pe Ender, o femeie ambițioasă, care pune mereu pe primul loc propriile ei interese. În realitate, cele două actrițe sunt foarte bune prietene. La un moment dat, Eda Ece a urcat și ea pe scenă și a cântat alături de colega ei, spre deliciul invitaților.
Printre invitații de la nuntă, s-a numărat și Berk Oktay, care l-a interpretat pe Çagatay, soțul Edei Ece din serial. Prezentă la marele eveniment a fost și Biran Damla Yılmaz, care a interpretat-o pe Kumru Yildirim în „Prețul fericirii”. Actrița a îmbrăcat o rochie albastră, strălucitoare.
Eda Ece a mai publicat imagini superbe cu ea în rochie de mireasă, iar în dreptul unora dintre ele a făcut referire la relația dintre personajul ei și cel al lui Sevval Sam din „Prețul fericrii”.
„Credeam că Ender va veni și va strica nunta”, a scris Eda Ece pe Instagram.
Una dintre imagini a dezvăluit un detaliu romantic cusut chiar pe voalul lung al actriței. Inițialele ei și ale soțului său au fost „gravate” pe materialul voalului, fiind încorporate în două inimi.
Sursa Foto: Instagram
Citește și: