Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

FFC47C33 C807 4E68 BDA1 137D00A6E6D9

Ed Sheeran și soția lui, Cherry Seaborn, vor deveni părinți

12 August 2020

Perioada pandemiei a fost prielnica pentru artistul Ed Sheeran și soția sa. 

Soția lui Ed Sheeran, Cherry Seaborn, e însărcinată cu primul lor copil și se pregătește să nască la finalul verii. Potrivit The Sun, cuplul a ales să țină sarcina secretă pe toată perioada pandemiei.

După ce în decembrie anul trecut cântărețul a anunțat că va lua o pauză de la muzică, după doi ani grei de turneu pentru albumul Divide, perechea s-a gândit că ar putea fi cel mai bun moment să își întemeieze o familie.

Datorită pandemiei și regulilor de izolare, celor doi le-a fost destul de ușor să păstreze veștile pentru ei, dar și să petreacă mult timp împreună. „Ed și Cherry sunt extrem de fericiți. Sunt de-a dreptul entuziasmați, dar rămas foarte discreți', a declarat o sursă apropiată pentru tabloidul britanic.

„Au început deja să își anunțe familia și prietenii', continuă sursa. „Fac ultimele pregătiri acasă, iar copilul va veni undeva la finalul verii. E într-adevăr un moment fericit și familiile lor sunt foarte încântate pentru ei, abia așteaptă să îl cunoască pe micuț'. Cei doi și-au petrecut ultimele luni în casa lor din Suffolk, mai adaugă The Sun.

Cherry Seaborn și Ed Sheeran se cunosc de la 11 ani, fiind și prieteni buni în liceu.

Cântărețul a anunțat în ianuarie 2018 logodna lor de aproape o lună, printr-un un mesaj amuzant pe rețelele de socializare:

„Mi-am găsit logodnică chiar înainte de Anul Nou. Suntem foarte fericiți și îndrăgostiți, iar pisicile noastre sunt mulțumite de asemenea'.

Cei doi s-au și căsătorit în decembrie 2018, printr-o ceremonie secretă în Suffolk de care fanii au aflat abia în februarie anul următor – 6 luni mai târziu, Ed a confirmat și el mariajul prin… versurile cântecului Remember The Name: „Fiți atenți cum versurile din melodii te pot încurca / Soția mea poartă roșu, dar arată mai bine fără ruj.'

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare