Ecouri Mondiale

La incheierea Campionatului Mondial, va propunem o scurta retrospectiva a suisurilor si coborasurilor de la evenimentul sportiv al anului. Chiar daca aceste randuri nu iau in calcul finala (desfasurata dupa inchiderea editiei), veti fi de acord sa dam Cezarului ce-i al Cezarului, adica francezului Zinedine Zidane.
Cand toata lumea astepta ca Mondialul sa vorbeasca pe limba lui Ronaldinho si Ronaldo, in timp ce debutul ezitant al Frantei in grupe a facut ca Zinedine Zidane si ai lui sa fie trimisi la pensie de catre presa mondiala, „Cocosii galici” au gasit resursele pentru a rasturna toate pronosticurile si pentru a-si trece in cont un campionat de legenda, ajungand in finala cu Italia – alta minune, una nascuta din jucatori din esaloane inferioare, provenind dintr-un fotbal umbrit de un urias scandal.
Si dintre toti, se ridica Zinedine Zidane. El, hulitul. El, cel despre care s-a spus ca se substituie selectionerului Domenech – un ins de paie – si face singur echipa. Ca e prieten cu Barthez si asa se explica prezenta intre buturi a acestui om care le da mai multe emotii coechipierilor decat adversarilor. Zidane? Un jucator care mai are un pic si asteapta cupoanele de caldura pe care le trimite primaria varstnicilor pe timpul sezonului rece! Un rege fara regat, caruia spaniolii, brazilienii si portughezii au vrut sa-i grabeasca retragerea, promitandu-i, inaintea partidelor jucate de Franta in „optimi”, „sferturi”, respectiv semifinale, ca acelea aveau sa fie ultimele secvente oficale pentru ZZ.