Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

1746F4C7 B07B 4297 97AB D7D1D08F42AB

Echipa emisiunii „Câștigă România!” dă startul preselecțiilor în Capitală

19 August 2020

Pe 24 august, între orele 16:00 şi 20:00, la sediul TVR, fanii „Câștigă România!' au şansa să-şi împlinească visul şi să devină concurenţi în cel de-al şaptelea sezon al concursului de cultură generală difuzat de TVR 2.

 

Virgil Ianțu, gazda „Câștigă România!', invită pasionații concursurilor de cultură generală să se înscrie la preselecţiile unicului concurs pe teme despre ţara noastră. Toţi cei care vor să arate că au cultură generală, sunt fanii ai emisiunii difuzate de TVR 2 şi vor să participe la preselecţii sunt așteptați pe 24 august, între orele 16:00 şi 20:00, la sediul Televiziunii Române, intrarea din strada Strada Ermil Pangrati nr. 28, sector 1, Bucureşti.

În contextul pandemiei de COVID-19, preselecţiile vor fi susţinute în aer liber în curtea TVR şi în cele mai stricte condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii.

Concurs unic în peisajul media, „Câștigă România!' provoacă pe toţi cei dornici să-şi testeze cunoştinţele de cultură generală pe teme despre ţara noastră să ia parte la preselecţiile celui de-al şaptelea sezon.

Despre „Câştigă România!'

Producţie 100% românească, a Televiziunii Române împreună cu compania Zucchero Media, „Câștigă România!' este o emisiune-concurs de cultură generală difuzată la TVR 2 şi TVR 2 HD prezentată de Virgil Ianţu. În fiecare ediţie, în platoul emisiunii se află trei concurenţi. Calculatorul alege de pe harta României un judeţ de graniţă ca punct de plecare, iar misiunea celor aflaţi în concurs este să ajungă într-un alt judeţ, tot de graniţă. Pentru a merge mai departe, participanţii trebuie să răspundă corect la întrebări de cultură generală ce au legătură cu judeţele “prin care trec”. Concurentul care reuşeşte să câştige zece ediţii consecutive, maximum de ediţii la care poate participa prin regulament, intră şi în posesia Marelui Premiu „Câștigă România!', un autoturism.

„Câștigă România!' a devenit una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite emisiuni de gen din Romania, aceasta fiind remarcată şi la nivel internaţional. Emisiunea-concurs de pe TVR 2 s-a lansat pe piaţa internaţională, iar în premieră formatul românesc prezentat de Virgil Ianţu va fi adaptat pentru publicul american. Actriţa Whoopi Goldberg va fi producătoarea show-ului, care se va intitula „Win Your Country.

În 2017, producţia TVR a fost selecţionată la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union). Un an mai târziu, concursul de cultură generală de la TVR 2 a fost selectat în finala „International Format Awards 2018', la secţiunea Cel mai bun format de game show de studio, într-o competiţie internaţională în care se premiază cele mai valoroase formate de emisiuni!

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare