Homepage  / Știri

Ece Uslu vorbeşte despre rolul din serialul turcesc „Trandafirul negru”

Ece Uslu vorbeşte despre rolul din serialul turcesc „Trandafirul negru”

de Redactia Tvmania

Actriţa turcă Ece Uslu, care o interpretează pe Ebru în „Trandafirul negru” (difuzat la Pro TV de luni până vineri, de la ora 13.45), filmează în Antep, un oraş aflat la mică distanţă de locul în care este plasată acţiunea serialului.

Ece Uslu

Referitor la programul solicitant pe care îl presupune serialul „Trandafirul negru” – de cât timp te afli în Halfeti?

Lucrurile se desfășoară în Halfeti, dar noi rămânem în Antep. Producătorul nostru Șukru Avșar, a decis construirea de case în Antep. Casa Firat, casa Ebru plus încă una care este atelierul lui Ebru.

 

Sunt un fel de case prefabricate?

Nu, sunt la fel ca toate casele pe care le știți. Una este de piatră, una de chirpici, iar cealaltă de lemn.

 

Să ne întoarcem la “Trandafirul negru”. La fiecare știre citită, se menționează povestea unei femei.

Ne poți da detalii?

Femeia în rolul căreia joc eu, provine dintr-o familie aristocrată. Mama ei este profesor universitar, iar tatăl, deși a studiat medicina veterinară, este de asemenea profesor. A primit iubire de la tatăl ei, iar educație de la mama. Fiindu-i foarte greu să își ia propriile decizii, a ajuns un caracter slab. Studiile le parcurge în Franța, iar apoi continuă cu facultatea la Istanbul, unde îl cunoaște pe Murat, de care se îndrăgostește. Lasând facultatea neterminată, se marită, soțul ei devenind, după mama sa, singura persoană din viața ei. Are două fete și un băiat, crezând că băiatul de la prima naștere este mort. După aceasta, soțul ei dă faliment și toate adevărurile încep să iasă la iveală. Rămâne fără niciun ban împreună cu copiii săi. Destinul o duce în Halfeti, unde este nevoită să rămână. Vom vedea mai multe în episoadele următoare. De fapt, povestea în sine arată cum femeia ajunge de la avuție la sărăcie și cum, această răsturnare de situație o face să se cunoască mai bine.

 

Ai portretizat o tipologie cunoscută…

Și mie mi se pare cunoscută. Legat de asta, chiar mi s-a întâmplat ceva. Dimineața am fost la Curtea de Justiție, în legătură cu serialul ”Spunându-ți adio”. O femeie a venit, s-a așezat langă mine și mi-a spus ”Vă urmăresc serialul, mă regăsesc complet. Parcă mă jucați pe mine.” Câteodată ne uităm la filme, seriale și ne regăsim atât de bine. Afirmăm că ”Nu se poate chiar așa, trăim într-un film!”, dar sunt atâtea greutăți în această viață… Sunt atâția oameni care încearcă să-și ducă existența de pe o zi pe alta. De aceea, cred că noi facem o treabă foarte realistă.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton