Pe 2 decembrie, Britney Spears implineste 27 de ani si lanseaza albumul „Circus”, ce promite sa fie mai bun decit „Blackout”. „Womanizer” este primul single promovat de pe disc.
Pe 2 decembrie, Britney Spears implineste 27 de ani si lanseaza albumul „Circus”, ce promite sa fie mai bun decit „Blackout”. „Womanizer” este primul single promovat de pe disc.
Sunt piese care iti capteaza interesul de la prima auditie, dar dupa o vreme te enerveaza in mod inexplicabil, iar alteori un cantec nu te impresioneaza cu nimic la inceput, dar pe nesimtite devii dependent de el. „Womanizer”, compus de The Outsyders – o echipa necunoscuta de producatori din Atlanta – face parte din a doua categorie si nu m-ar mira sa fie unul dintre hiturile acestui sfarsit de an. Presupun ca „Womanizer” nu este cel mai bun track de pe „Circus”, albumul pe care Britney Spears il va lansa pe 2 decembrie, ci mai degraba un fel de „aperitiv” menit sa ne incite.
Un nou turneu mondial
Intr-un interviu acordat unui post de radio din New York saptamana trecuta, Britney spunea ca a inceput sa compuna pentru „Circus” acum sase luni si ca a inceput deja pregatirile pentru turneul mondial ce va demara in 2009. Britney si-a caracterizat noul disc cu eticheta de urban si a povestit ca este plin de energie si cel mai bun material la care a lucrat pana acum. Pe plan personal se observa schimbari radicale – petrecerile din cluburi au disparut, excesele de orice fel au fost inlaturate, starea ei de sanatate e stabila, iar relatiile cu familia, cei doi copii si fostul sot sunt pe o panta pozitiva. Stabilitatea oferita de protectia tatalui ei si intoarcerea managerului care a descoperit-o acum 10 ani, Larry Rudolph, sunt punctele de sprijin pe care a fost cladita pas cu pas „refacerea” lui Britney.