Kate del Castillo şi Aaron Díaz s-au despărţit după doi ani de căsnicie şi cinci de relaţie, confirmând astfel zvonurile care au circulat toată această perioadă că cei doi nu se mai înţeleg.
Chiar tatăl lui Kate, actorul Eric Del Castillo, a declarat la o emisiune că mariajul fiicei sale “nu este normal” în special din cauza distanţei. Kate stă în Los Angeles, iar Aaron în Mexic.
Mai mult, interpretul lui Mariano din telenovela “Teresa” îşi dorea de ceva vreme un copil, însă Kate nu avea nici cea mai mică intenţie să devină mamă. Ea declarat în nenumărate rânduri că nu se simte pregătită şi că nu ar face acest lucru de dragul lui Aaron, care este cu nouă ani mai tânăr decât ea.
Cei doi au decis să se despartă pe cale amiabilă, deşi între ei mai există sentimente, cel puţin aşa reiese din comunicatul dat de Aaron: “Ce greu este să te desparţi de cineva, mai ales când nu s-a terminat dragostea. Şi mai mult, să accepţi că o relaţie atât de frumoasă a eşuat din cauza succesului a două persoane cu drumuri diferite. Vreau înainte de toate să-i mulţumesc acestei femei care mi-a umplut viaţa cu zâmbete, dragoste şi fericire. Este o fiinţă deosebită, pe care o voi purta mereu în inima şi gândurile mele. Mulţumesc Kate. De asemenea, vreau să le mulţumesc şi socrilor mei dragi, Veronica şi Darwin, pentru că m-au primit cu multă afecţiune în familia lor. A fost o decizie grea şi am luat-o pentru dragostea şi respectul pe care ni-l purtăm”.
La rândul ei, Kate a scris pe contul ei de Twitter numai cuvinte de laudă la adresa lui Aaron: “A fost cel mai frumos lucru pe care l-am avut şi aşa va rămâne. Am decis să ne despărţim ca să putem să ne iubim la nesfârşit. Vă rog mult nu faceţi speculaţii despre această despărţire, nu există vinovaţi. Rămân cu dragostea lui şi a familiei sale pentru totdeauna”.
Actriţa în vârstă de 38 de ani este însă la cel de-al doilea mariaj eşuat. Ea a mai fost căsătorită cu fotbalistul Luis Garcia din februarie 2003 până în septembrie 2004, iar presa a scris la vremea respectivă că sportivul a agresat-o fizic şi verbal pe actriţa cunoscută din telenovele precum “Minciuna” sau “El Derecho de Nacer”.