Un sondaj de opinie realizat de Newsweek dezvăluie că 46% din persoanele care au participat la acesta ar fi de acord ca actorul Dwayne Johnson (48 de ani) să devină președintele Statelor Unite ale Americii.
Un sondaj de opinie realizat de Newsweek dezvăluie că 46% din persoanele care au participat la acesta ar fi de acord ca actorul Dwayne Johnson (48 de ani) să devină președintele Statelor Unite ale Americii.
În mai 2017, Dwayne Johnson declara că se gândește serios la ideea de a candida pentru Casa Albă. La sfârșitul aceluiași an, punea iarăși paie pe foc spunând că se vede candidând în 2024. Acum, un sondaj realizat de Newsweek arată că și americanii se gândesc la același lucru: 46% din persoanele interogate au declarat că le-ar plăcea ca actorul să se instaleze în Biroul Oval, ocupat acum de Joe Biden.
Ca reacție la această știre, Dwayne Johnson a scris pe rețelele de socializare:
„Nu cred că părinții noștri fondatori și-au imaginat vreodată că un tip de aproape doi metri, chel, tatuat, jumătate negru, jumătate samoan, care bea tequila și conduce un camion, s-ar alătura clubului lor. Dar dacă totuși s-ar întâmpla asta, ar fi o onoare să vă slujesc”.
Vezi această postare pe Instagram
Sondajul publicat de Newsweek mai dezvăluie că 29% din cei 30.138 de adulți care-au participat, l-ar vota pe Matthew McConaughey ca guvernator al Texasului. Și dacă și alte celebrități și-ar depune candidatura, procentele ar arăta astfel: 30% ar vota-o pe Angelina Jolie, 27%, pe Oprah Winfrey, și 22%, pe Tom Hanks.