Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Dwayne Johnson anunță un nou proiect din seria „Furios și iute”

de Redactia Tvmania

Dwayne Johnson, interpretul lui Luke Hobbs din îndrăgitul „Furios și iute: Hobbs & Shaw” (2019), continuarea superprofitabilei francize „Furios și iute”, a confirmat faptul că lucrează la o continuare a peliculei lansate anul trecut. 

Conform dailymail.co.uk, actorul de 47 de ani a spus că realizarea acesteia a fost confirmată într-o recentă sesiune de întrebări și răspunsuri desfășurată live pe Instagram și că e foarte entuziasmat de noul proiect. 

„Gândiți-vă ce creativi putem fi și ce posibilități avem la îndemână, a spus Johnson (care, la fel ca partenerul său de pe ecran, Jason Statham, a fost și producător al filmului din 2019), comentând stadiul filmărilor. Entuziasmul actorului are și un motiv foarte personal. Aflată la un moment dat pe platouri la „Furios și iute: Hobbs & Shaw”, mama lui, Ata Johnson, care este de origine samoană, a plâns de emoție auzindu-și fiul cum vorbește în limba ei maternă. „Mama este incredibil de mândră de filmul ăsta, a adăugat Dwayne. Este prima oară în istoria Hollywoodului când cultura samoană apare într-o producție de proporții, ceea ce înseamnă enorm pentru ea. Între secvențe nu mă auzise niciodată vorbind astfel în samoană, așa că atunci când am deschis gura i-am amintit de toți strămoșii ei, ceea ce a făcut-o să plângă pe rupte”. 

Spin-off-ul seriei de uriaș succes la încasări „Furios și iute” s-a bucurat, și el, de aprecierile publicului, mai ales că ritmul frenetic al acțiunii era completat de o distribuție pe sprânceană: Dwayne Johnson, Jason Statham, Helen Mirren, Vanessa Kirby, Idris Elba. 

Data exactă a lansării noului film nu se știe încă, evident, date fiind toate reprogramările cauzate de pandemie. Chiar și noul film (al nouălea) din seria „Furios și iute”, care se va numi „F9”, are lansarea amânată pentru primăvara lui 2021. Dwayne Johnson este implicat în prezent într-o sumedenie de proiecte. Pe lângă filmările încheiate, alături de Emily Blunt, la „Jungle Cruise” (deja în post-producție), el e implicat în titluri ca serialul de comedie autobiografic „Young Rock”, comedia de acțiune „Red Notice”, thrillerul „San Andreas 2”, drama „The King”, filmul de aventuri „Doc Savage” și comedia „Big Trouble in Little China”. Numai pandemia să se sfârșească…

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te