; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Daily Instagram Posts

Dwayne Johnson a anunțat când va avea premiera noul său film, „Black Adam”

30 March 2021

Dwayne Johnson (48 de ani) a vorbit despre viitorul său film, „Black Adam', în care îl va juca pe supereroul titular din universul DC Comics, informează deadline.com. 

 

Actorul a apărut într-un scurt spot publicitar, dar a postat și mesaje pe Instagram și Twitter din care reieșea că data lansării filmului „Black Adam' este 29 iulie 2022. 

 

„Ierarhia puterii în universul DC este pe cale să se schimbe', declara Dwayne Johnson în spotul publicitar amintit. Actorul va juca rolul titular din filmul „Black Adam' în regia lui Jaume Collet-Serra, cu care Dwayne Johnson a lucrat, de asemenea, la recentul „Croazieră în junglă' (2021), în care a avut-o ca parteneră pe Emily Blunt (și care urmează să aibă premiera pe 30 iulie 2021). 

 

Nu se cunosc încă amănunte despre acțiunea filmului, dar se știe că alături de Dwayne Johnson, „Black Adam' ne va rezerva întâlnirea cu Aldis Hodge în rolul lui Carter Hall alias Hawkman, Noah Centineo va fi Atom Smasher, Quintessa Swindell o va interpreta pe Maxine Hunkell alias Cyclone, iar Pierce Brosnan va fi Dr. Fate. Dwayne Johnson va fi și producător, alături de Dany și Hiram Garcia de la Seven Bucks Productions, iar Rory Haines și Sohrab Noshirvani sunt autorii celei mai recente versiuni a scenariului. 

 

Deocamdată, studiourile Warner Bros., care în 2021 vor avea lansări atât în cinematografe, cât și pe platformele de streaming, au încheiat un contract de 45 de zile cu lanțul american de cinematografe Regal (al doilea ca importanță din Statele Unite) pentru distribuția filmelor lor în 2022. În acest contract, weekendul 5-7 august este rezervat pentru lansarea unui film eveniment, deși premiera lui „Black Adam' figurează deocamdată pentru 29 iulie. Rămâne să urmărim cum vor evolua programările în contextul pandemiei, mai ales că studiourile Disney plănuiesc să lanseze „Indiana Jones 5' tot pe 29 iulie 2022. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare