Discul de debut „Love.Angel.Music.Baby” a propulsat-o pe Gwen Stefani in elita muzicienilor de consum, alaturi de muza ei, Madonna, si de alte nume cu greutate. Stilul patentat o data cu piesele „Hollaback Girl” sau „What You Waiting For” a ajutat-o pe Gwen sa devina un designer de succes, un pretios produs de marketing si a fost copiat fara menajamente de Fergie. La doar cateva luni de la nasterea baietelului ei, Kingston, cantareata lansa un nou material discografic, intitulat „Sweet Escape”, ce a generat in cateva luni vanzari de peste un milion de exemplare. „Wind It Up” si duet-ul cu Akon pentru „Sweet Escape” au escaladat cu usurinta varful clasamentelor din lumea intreaga, dar nu au beneficiat de recenzii prea entuziaste din partea criticilor. Lui Gwen i s-a reprosat ca a inclus pasaje rap in exces si o anumita inconstanta in alcatuirea albumului care nu urmareste o directie precisa.