Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

95566595_670144600219655_4752526060358094788_n

Dulce Maria dezvăluie cum se simte în timpul sarcinii: „Trebuie să am grijă de mine”

22 June 2020

După ce pe 9 iunie actrița și cântăreața Dulce Maria, fosta membră a trupei RBD, anunța că așteaptă primul său copil, aceasta a povestit prin intermediul unor postări pe Twitter cum este această etapă a vieții ei și ce simptome are.

 

Se pare că simptomele sarcinii și-au făcut simțite prezența încă din primele luni, iar actrița a povestit că nu putea suporta aproape nimic din cauza grețurilor și amețelilor:

„La început eram dezgustată de absolut tot, chiar și de soare.. Nu puteam suporta nici dezinfectanții, săpunul sau pasta de dinți. În momentul de față sunt puțin mai bine, dar încă mă confrunt cu episoade sau chiar zile în care am destule grețuri și stări de amețeală', a scris Dulce Maria.

Artista în vârstă de 34 de ani, care încă nu știe dacă va avea o fetiță sau un băiețel, a mai vorbit și de poftele pe care le are:

„Am diverse pofte mai ales noaptea, dar adevărul este că încerc să mă controlez cât pot de mult. Trebuie să am grijă de mine, nu mă pot lăsa dusă de val. Cedez însă în fața cartofilor cu lămâie și chilli și a ciocolatei', a mai spus ea.

Deși înainte de a rămâne însărcinată consuma multă cafea, în primele luni de sarcină nu a putut să o tolereze:

„Într-un mod ciudat una din schimbări a fost intoleranța la cafea, pe care știți că o iubesc, însă în toată această perioadă nu am putut să beau mai mult de câteva guri'.

În ceea ce privește oboseala și orele de somn, Dulce Maria a recunoscut că are stări de somnolență însă nu doarme mai mult:

„Am multe stări de somnolență și oboseală, dar din cauza pandemiei să nu credeți că sunt atât de liniștită încât să pot dormi foarte mult' , a mai dezvăluit actrița.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare