„Facem sacrificii. Nu cred că se poate ca o femeie să aibă tot”, a declarat Barrymore, scrie public.fr.
Actriţa în vârstă de 38 de ani a devenit soţia lui Will Kopelman în vara anului trecut, iar, în toamna aceluiaşi ani, a devenit mama unei fetiţe, care a primit numele de Olive.
„(Dacă aş lucra) Fetiţa mea mi-ar lipsi mult. Nu pot să fac asta. E greu pentru mine să renunţ la carieră, dar e o alegere evidentă. Lucrând zi şi noapte, ba chiar şi în weekend, risc să nu pot să mă ocup de educaţia fiicei mele şi să-mi distrug viaţa de cuplu”, a spus actriţa.
Cu toate acestea, Barrymore a ţinut să precizeze că decizia este temporară, iar „după ce fiica mea va mai creşte, voi reveni treptat” pe platourile de filmare.