În anul 1994, Luke Shapiro, un puşti traficant de marijuana, are ca preocupări principale salvarea situaţiei financiare a părinţilor săi şi pierderea virginităţii, înainte de a pleca la colegiu. Din fericire, printre clienţii săi se află şi un psihiatru, doctorul Squires, cu care, în schimbul cantităţilor de marijuana, face şedinţe de psihoterapie. Cum mariajul doctorului este pe butuci, situaţiile celor doi seamănă surprinzător de bine, aşa că fiecare are ceva de învăţat de la celălalt. Băiatul ajunge să-şi înţeleagă problemele şi între timp se îndrăgosteşte de o colegă de şcoală, nimeni alta decât fiica profesorului.