Homepage  / Cinema

Dragoş Bucur şi Vlad Ivanov au început filmările la „Câini”

Dragoş Bucur şi Vlad Ivanov au început filmările la „Câini”

de Redactia Tvmania

Săptămâna aceasta au început filmările lungmetrajului „Câini”, în regia lui Bogdan Mirică (care a scris şi co-regizat serialul HBO „Umbre” şi episodul-pilot din „Las Fierbinţi”) – primul din cariera lui.

Rolurile principale din filmul scris şi regizat de Mirică sunt interpretate de Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. Acţiunea are loc în Dobrogea, aproape de granița cu Ucraina, unde tânărul Roman vine pentru a vinde pământul moștenit de la bunicul său mort cu câteva luni înainte.

În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman e treptat martorul unor evenimente bizare și o senzație generală de amenințare plutește în aer.

Regizorul spune, într-un comunicat de presă, că a căutat „actori care să aibă o fibră aparte, de virilitate mocnită, care oricând poate exploda”.

Filmările vor dura aproximativ o lună și vor avea loc în judetul Buzău, lângă Râmnicu Sărat și în apropiere de București (Călugăreni, Mereni, Ghimpați).

„Am început să scriu la «Câini» acum vreo 4 ani – a stat, a gestat în mine, l-am scris, l-am transformat, l-am stilizat. Dincolo de scris, a fost vorba și de timpul necesar finanțării. Locurile pe care le-am gasit pentru filmare sunt extensia geografică a unor psihologii malformate, lipsite de emoție și umanitate”, a declarat Bogdan Mirică.

Premiera în România va avea loc în 2016.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton