Recunoaştem că ne aşteptam să se înfiripe o idilă între Dorian Popa şi Alina Eremia, interpreţii personajelor principale din „Pariu cu viaţa”, însă alte două cupluri s-au format pe platourile de filmare şi au decis să ne spună povestea lor.
Pentru Cristina Ciobănaşu (16 ani) şi Vlad Gherman (19 ani) primele semne ale iubirii au apărut în urma unui sărut între personajele lor. „Eu mi-am dat seama după fluturaşii din stomac. I-am simţit prima oară în viaţa mea şi am ştiut. La Susai, au fost primele secvenţe în care Anca şi Vlad îşi începeau povestea de dragoste. Am avut emoţii foarte mari, pentru că eu nu mă sărutasem niciodată.Vlad m-a ajutat foarte mult să le depăşesc. După primul sărut de la filmare, m-am închis în baie. Eram puţin speriată, dar şi foarte emoţionată. Ce a urmat, a fost o întreagă nebunie”, ne-a zis ea.
Citeşte textul integral în revistă