Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Dorina Pîslaru se alătură echipei Medika TV cu emisiunea „Doza de Prevenție”

de Redactia Tvmania

Începând din 17 octombrie, la ora 17:00, telespectatorii Medika TV, singura televiziune medicală din România, vor avea ocazia să își ia săptămânal doza de inspirație pentru un stil de viață echilibrat. Cu o experiență de peste 20 de ani în jurnalism, Dorina Pîslaru debutează pe micul ecran cu o emisiune live de o oră, dedicată adoptării unui lifestyle sănătos: „Doza de Prevenție”.

Acest nou show de la Medika TV, parte a Grupului Clever, este un talk show medical, dinamic și informativ, care pune accentul pe importanța unui stil de viață sănătos. Emisiunea promite să furnizeze publicului informații avizate despre wellbeing și lifestyle sănătos într-un mod accesibil și atractiv, aliniindu-se misiunii Dorinei Pîslaru de a promova prevenția și educația în sănătate prin conținut de calitate.

De-a lungul carierei sale, Dorina Pîslaru a fost redactor-șef al revistelor Les Nouvelles Esthétiques România & Republica Moldova și Prevention, una dintre cele mai importante publicații dedicate sănătății și stilului de viață armonios. De asemenea, a ocupat poziții cheie și la revista Glamour, precum și la Cosmopolitan.

„Emisiunea ‘Doza de Prevenție’ își propune să aducă o doză săptămânală de inspirație pentru toți cei care aleg să-și transforme viața în bine prin alegeri sănătoase. Oferim o perspectivă reală asupra modului în care adoptarea unor obiceiuri sănătoase influențează pozitiv calitatea vieții. Aceste mici schimbări ajută la identificarea timpurie a problemelor de sănătate, reduc riscul de a dezvolta boli cronice și contribuie la un tratament eficient și la o recuperare mai rapidă”, a declarat Dorina Pîslaru.

Prima ediție, difuzată joi, 17 octombrie, la ora 17:00, o va avea ca invitată pe Andreea Berecleanu, vedetă de televiziune și prezentator al Focus 18 de la Prima TV. „Vom discuta despre valoarea prevenției și a îngrijirii pe termen lung, despre sănătate și feminitate indiferent de vârstă, despre ritualul zilnic de îngrijire, dar și despre frumusețea autentică, fără filtre, care traversează timpul”, a spus Pîslaru.

„Doza de Prevenție” abordează o varietate de teme medicale și de lifestyle sănătos, de la strategii inovatoare de prevenție până la cele mai recente cercetări în domeniul sănătății. Emisiunea va prezenta interviuri inspiraționale și informații de încredere pentru toți cei preocupați de propria sănătate.

În fiecare ediție, emisiunea va aduce pe platou cei mai buni medici, specialiști în domenii esențiale pentru un stil de viață echilibrat, precum farmaciști, psihologi, nutriționiști, antrenori de fitness, terapeuți de cuplu, profesioniști în gestionarea durerii, experți în sănătatea mamei și a copilului și chiar persoane publice interesate de un stil de viață sănătos.

Sursa foto: Medika TV

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te