Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Detaliul pe care fanii lui Dorian Popa l-au scăpat din vedere: „Am alunecat spre religie ca recompensă”

de Redactia Tvmania

Vloggerul Dorian Popa a ajuns să fie admirat de milioane de fani și să fie precursorul mai multor trenduri care au ajuns să fie preluate și în formatele TV, după ce a făcut furori cu primele sale filmulețe de pe canalul de YouTube, acum patru ani. 

Credința în Cel de Sus i-a dat speranța că poate face orice, dar mai ales a știut să prindă momentele oportune pentru a se relansa, de fiecare dată, în spațiul public. Așa a devenit cântărețul, dansatorul, compozitorul și actorul Dorian Popa, cel pe care îl cunoaștem astăzi.

Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții”, cu Gojira, celebrul influencer a povestit despre o latură mai puțin cunoscută a sa, cea spirituală.

Am alunecat spre religie ca recompensă pentru ceea ce am primit în viață, pentru că am primit mult mai mult decât mă așteptam. Eu am învățat de la maică-mea că trebuie să spun ‘mulțumesc’ și pentru o sămânță dacă o primesc. Chiar vorbeam, acum ceva vreme, cu cineva și îi spuneam că eu când mi-am dorit o casă, nu m-am gândit că o să aibă și piscină. Dacă s-a întâmplat pe parcurs să se poată, zic ‘ok, fac și asta’. Eu nu pot decât să mă bucur că fac și să-i mulțumesc lui Dumnezeu că am puterea asta”, a mărturisit Dorian Popa.

„Pariu cu viața”, deși i-a adus vloggerului un rol principal în anul 2011, l-a făcut să se întrebe ce ar putea să facă mai departe în plan profesional, odată ce s-a încheiat serialul fenomen pentru adolescenți și tineri. Curând, o altă „ușă” în fața telespectatorilor avea să i se deschidă iar, mult mai răsunător.

A venit Dumnezeu și mi-a dat pleașca. Mă refer la emisiunea ‘Sunt celebru, scoate-mă de aici’. În primul rând, a fost identitatea mea separată de trupa Lala Band din ‘Pariu cu viața’. Oamenii mă strigau Andrei pe stradă. Acolo am putut să arăt cine e Dorian Popa. Oamenii au înțeles că măscăriciul ăla e, de fapt, Dorian Popa, nu Andrei”, a povestit cântărețul.

Niciodată nu a simțit că îl copleșește faima, însă primele vlogguri de pe canalul său de YouTube l-au făcut să se întrebe dacă nu cumva era prea mult, în special pentru oamenii dragi.

Am simțit ceva când mi-am deschis canalul meu de YouTube, acum patru ani, că poate nu sunt înțeles cu exagerările mele. Aveam niște vlogguri care i-au controversat chiar și pe apropiați. Zic, așa tâmpit să fiu eu? Era vorba despre filmulețele alea în care îmi puneam smântână în cap, mâncam pastă de dinți. Ele erau niște trenduri de afară. Mai trebuie să mai spun un lucru. În România, aceste trenduri au ajuns tot prin show-ul ăsta la care am participat. Când ești la televizor și ți se toarnă rahat de viermi pe cap, nimeni nu consideră că e cringe. Dar când ești pe YouTube și îți torni smântână, e vai, ce penibil!. Să nu uităm că toate bălăriile pe care eu le-am făcut pe YouTube la început, au ajuns la televizor (…)”, a precizat Dorian Popa în timpul podcastului.  

Poți urmări podcastul integral pe Youtube.

– Articol în parteneriat cu HappyFishTV –

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te