Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Dorian Popa și mama sa, noua echipă anunțată a emisunii „Asia Express”

de Redactia Tvmania

 Dorian Popa va face echipă cu mama sa, în show-ul „Asia Express” ce va fi  difuzat de Antena 1 în primăvara anului viitor.

 

„Mama mea e o fire competitivă și cred că după experiența asta își va da seama și cât este de curajoasă. Eu mă aștept la ce-i mai rău, sper să ne țină nervii și stomacul pentru că știu că nu va fi deloc ușor. Gândindu-mă că trebuie să ne găsim singuri cazare, în fiecare zi, neavând bani și neștiind limba, mă bucur să aflu că acolo sunt temperaturi ridicate și noaptea, iar așa pot să dorm și sub cerul liber”, a declarat Dorian Popa.

 „La vârsta mea nu cred că îmi mai poate fi frică de ceva. Toată viața mea a fost despre limite depășite, acum voi încerca să mă bucur de faptul că îl am pe Dorian aproape și împreună lucrăm pentru același scop, să terminăm această cursă. Mă simt oarecum pregătită, pentru că de ceva vreme mă antrenez, fac cel puțin 10.000 de pași pe zi. În Asia avem de străbătut aproape 5000 de km, eu am început cu câteva mii de pași”, povestește mama artistului.

La mijlocul acestei luni, cei doi vor întra în cursa Asia Express, o aventură reală 100%, dură dar foarte incitantă. Alături de alte 6 perechi de vedete, vor avea de parcurs aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda, având la dispoziție un singur dolar de zi. Cazarea, transportul și masa trebuie să și le asigure singuri, dincolo de bariera de limbă și cultură, iar asta va fi cu siguranță o mare provocare.

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te