La doar trei luni când a anunțat că nu mai poate continua să joace în „Pariu cu viața”, Dorian Popa s-a răzgândit. El se reîntoarce pe platourile de filmare ale serialului de la Pro TV și va relua în curând și concertele cu trupa LaLa Band.
Dorian a luat această decizie după ce și-a rezolvat problemele de sănătate. Acum el poate reveni cu forțe noi, gata să reia „ritmul alert de filmări, repetiții, înregistrări și concerte”.
Dorian Popa revine pe micile ecrane în Ajunul Crăciunului, în episodul special de sărbători din „Pariu cu viața”, ce va fi difuzat de la 20.30 la Pro TV.
“Revenirea în acest proiect este cel mai frumos cadou de Crăciun. Mi-am rezolvat problemele de sănătate, sunt onorat și cu adevărat fericit, le mulțumesc producătorilor serialului, colegilor din LaLa Band și întregii echipe pentru faptul că m-au susținut și au fost alături de mine în toată această perioadă. Le mulțumesc fanilor noștri, care m-au primit cu brațele deschise și cu multe aplauze în timpul concertului susținut de LaLa Band sâmbăta trecută la Sala Polivalentă. A fost emoționant să mă aflu din nou pe scena împreună cu LaLa Band. Urmăriți episodul special de Crăciun din “Pariu cu viața” pentru a vă reîntâlni cu Andrei. Veți avea parte de multe surprize frumoase, de miracole de Crăciun!”, a declarat Dorian Popa
Dorian se va alătura și trupei LaLa Band în acest weekend, când vor pleca împreună să susțină o serie de concerte în Iasi, Vaslui și Botoșani.
Citește și:
Dorian Popa a plecat din “Pariu cu viaţa”