Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Dorian Popa a lansat prima lui carte. „Mihai Bendeac a fost o sursă de inspirație”

de Roxana Mirea,

Dorian Popa a lansat prima carte din cariera lui, „un fel de autobiografie”, cu titlul „Tu ești următorul influencer de succes”. Cartea este scrisă în colaborare cu Ionuț Tuța, iar artistul a povesti despre cum a ajuns să aibă succes ca artist, influencer și antreprenor. De asemenea, Dorian Popa a spus că Mihai Bendeac a fost o sursă de inspirație pentru el din momentul în care s-a gândit la această carte.

Dorian Popa a lansat prima lui carte

Dorian Popa a anunțat pe Instagram lansarea primei lui cărți. Mai exact, cartea este scrisă de Ionuț Tuță și este despre cum a ajuns Dorian să aibă succes ca influencer și antreprenor în România.

Am LANSAT CARTEA” TU EȘTI URMĂTORUL INFLUENCER DE SUCCES scrisă de @ionuț.tuta ? din păcate, avem doar 10.000 de exemplare, iar o parte sunt deja vândute în pre-lansare…așa că, GRĂBIȚI-VA”, a transmis Dorian Popa pe rețelele sociale la prima oră a dimineții.

Cartea „Tu ești următorul influencer de succes” a fost lansată astăzi, 16 decembrie, și costă 49 de lei.

„Cartea este făcută să fie cât se poate de plăcută, de digerabilă, în stilul meu umoristic, dar, în același timp, cât se poate de realist. Cartea are 300 de pagini, dar nu sunt scrise cuvinte, rând după rând. La anumite citate am reușit să le punem niște chenare, citate, ca să fie cartea mai vioaie, nu lectură stufoasă efectiv. Am văzut setea oamenilor pentru a cunoaște mai multe substraturi din acest domeniu, social media, care a devenit un business de toată frumusețea. Am îmbinat ideea de business din carte, cu ideea de viață personală. Am povestit clădirea personalității mele, a educației, cum a apărut muzica în viața mea, ce alte cariere am mai încercat. E un fel de autobiografie, cu business book de toată frumusețea, după părerea mea. E ca un manual de Windows”, a declarat Dorian Popa pentru fanatik.ro.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Dorian Popa, despre cartea „Tu ești următorul influencer de succes”

De asemenea, Dorian Popa a mărturisit că a fost inspirat de Mihai Bendeac încă de când s-a gândit pentru prima dată la această carte. Mihai Bendeac a lansat și el o carte de succes, „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama”.

Pot să spun că bunul meu prieten Mihai Bendeac a existat în mintea mea și a fost o sursă de inspirație atunci când m-am gândit la această carte. Dar trebuie să spun și că o aveam în minte de ceva vreme, doar că a fost sincronizare cerească, ca în acest timp să putem să ne și apucăm de ea, și să și putem să o livrăm în timp util, astfel încât să fie în inimile oamenilor de sărbători”, a mai declarat Dorian Popa.

Dorian Popa a lansat această carte, dar nu este sccrisă de el, ci de Ionuț Țuța. Artistul a fost intervievat de trei zile, timp în care i-a povestit lui Ionuț despre viața lui de influencer și antreprenor.

Cartea nu este scrisă de mine, eu sunt un tip mai mult pe business și mi-am dat seama că nu am calitățile necesare de a fi un scriitor. Nu știu dacă aș fi avut timpul necesar, motiv pentru care am lucrat cu Ionuț Țuța, cel care a scris cartea și care m-a intervievat trei zile, de dimineață, până seara, timp în care eu am povestit video. Teoretic, realizarea cărții a durat trei zile. Efectiv nu m-am mișcat din canapea. Cred că au fost cele mai lungi zile de muncă sedentare din viața mea. Singurul lucru care m-a interesat a fost faptul ca cel care se va ocupa de scrierea cărții să fie un om competent, pentru că este importantă trecerea de la cuvintele mele, la rândurile scrise”, a mai spus Dorian Popa pentru sursa citată anterior.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te