Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Dorel Vișan, invitat la „40 de întrebări cu Denise Rifai”. „Sunteți prea bun pentru telenovele?”

de Andra Stana,

Dorel Vișan, unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de teatru și film din România, este invitatul ediției de duminica aceasta, de la ora 22:30, al emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D.

Dorel Vișan, următorul invitat la „40 de întrebări cu Denise Rifai”

Marele actor Dorel Vișan, cel pe care publicul român îl identifică cu “Senatorul melcilor” (film românesc regizat de Mircea Daneliuc, în 1995 – n.r.), a interpretat peste 40 de roluri memorabile, în cei 35 de ani de activitate la Teatrul Național „Lucian Blaga”, din Cluj.

De altfel, marele actor a și condus această instituție de cultură timp de 7 ani.

Dorel Vișan a cucerit cu talentul său și marele ecran, actorul jucând în peste 60 de producții cinematografice, sub bagheta unor regizori consacrați precum Mircea Daneliuc, Geo Saizescu, Stere Gulea, Sergiu Nicolaescu și Nicolae Mărgineanu.

A fost profesor universitar de actorie, este doctor în Arte și membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor al mai multor volume de poezie, dintre care cel mai cunoscut este “Psalmi”, lucrare tradusă în mai multe limbi.

Dorel Vișan are trei fii și mai mulți nepoți.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

Ce întrebări îi va adresa Denise Rifai lui Dorel Vișan la „40 de întrebări…”

Marele actor se va dezvălui în fața publicului cu o serie de aspecte ce țin de viața sa din spatele cortinei și al reflectoarelor.

“Cine este cel mai mare: Florin Piersic sau Dorel Vișan?”, “Ați fost vreodată personaj negativ și în viața reală?”, “L-ați iertat pe Ion Caramitru?”, “Sunt cuvintele cea mai puternică armă pe care o aveți?”, “Cât timp ați mers la psiholog ca să scăpați de personajul lui Ion Creangă?”, “De ce nu v-ați mai căsătorit niciodată?”, “Sunteți prea bun pentru telenovele?”, “V-ați îndoit vreodată de vocația dumneavoastră?”, iată doar câteva dintre întrebările interviului, la care marele actor Dorel Vișan este gata să răspundă, în cadrul unei ediții de colecție a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Interviul va fi difuzat duminica aceasta, de la ora 22:30, într-o ediție de colecție a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D.

Sursa foto: Kanal D

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te