Donald și Melania Trump au anunțat că au fost testați pozitiv cu noul coronavirus. Cei doi vor intra imediat în carantină.
Donald și Melania Trump au anunțat că au fost testați pozitiv cu noul coronavirus. Cei doi vor intra imediat în carantină.
Donald și Melania Trump s-au testat după ce președintele Statelor Unite ale Americii a călătorit cu o consilieră, Hope Hicks, care a fost diagnosticată cu Covid-19. Aceasta a manifestat simptome ale bolii și a fost diagnosticată joi.
Anunțul că Donald și Melania Trump au coronavirus a fost postat pe Twitter de președintele american, care a scris:
„Astă seară, prima doamnă și cu mine am fost testați pozitiv pentru Covid-19. Vom începe carantina și procesul de recuperare imediat. Vom trece prin asta ÎMPREUNĂ!”
Prima doamnă Melania Trump a postat, la rândul ei, pe contul de Twitter, un mesaj:
„Așa cum li s-a întâmplat multor americani anul acesta, eu și președintele suntem în carantină după ce am fost testați pozitiv cu Covid-19. Ne simțim bine, iar eu am amânat toate angajamentele. Asigurați-vă că sunteți în siguranță și vom trece prin asta împreună.”
Medicul personal al lui Donald Trump a declarat, conform publicației New York Times, că președintele Trump se simte bine, fără să dezvăluie dacă acesta prezintă sau nu simptome ale infectării. „Fiți siguri că mă aștept ca președintele să își continue îndeplinirea atribuțiilor fără întrerupere pe perioada recuperării”, a declarat Sean P. Conley.