Homepage  / Știri

Dominic Purcell, de la „Prison Break” la „Spartacus”?

Dominic Purcell, de la „Prison Break” la „Spartacus”?

de Redactia Tvmania

Actorul Dominic Purcell, cunoscut datorită rolului din serialul „Prison Break”, ar putea fi înlocuitorul lui Andy Whitfield în sezonul doi din „Spartacus: Nisip însângerat”, anunţă deadline.com.

Producătorii serialului amintit (a cărei primă serie a fost dată şi la noi de HBO, post care a programat, din primăvară, şi miniseria prequel „Spartacus: Gods of the Arena”) au primit câteva imagini în care Purcell, care şi-ar dori rolul, intra în pielea protagonistului.

Actorul se află în vacanţă în Australia natală şi a profitat de ocazie pentru a da, astfel, o probă la distanţă. Deocamdată, poziţia oficială a directorului postului Starz (care dă serialul în SUA), Chris Albrecht, este una neutră: „Avem încredere că vom găsi un actor care să poată păşi în sandalele lui Spartacus”, a spus acesta.

Pentru rol se mai bate australianul Liam McIntyre, care se antrenează intens pentru a-şi mări masa musculară: a fost deja la o audiţie în noiembrie, dar producătorii l-au trimis mai întâi la sală. Coincidenţa face că, anul trecut în octombrie, se scria că şi Wentworth Miller e un posibil candidat pentru rolul lui Spartacus.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton