Homepage  / Seriale / Vedete străine

Doi actori îndrăgiți se întorc în „Outlander”, sezonul 8. „Trecuseră 3 ani de când jucasem ultima dată în serial”

Doi actori îndrăgiți se întorc în „Outlander”, sezonul 8. „Trecuseră 3 ani de când jucasem ultima dată în serial”
8

de Roxana Mirea,

„Outlander” se află în prezent în producția celui de-al optulea sezon, care va avea de 10 episoade. Două personaje îndrăgite se vor întoarce în acest ultim sezon, care va prezenta deznodământul poveștii dintre Claire și Jamie. Anunțul revenirii în serial a fost făcut chiar de către actrița care interpretează rolul iubit de fani.  

Ce actori se întorc în Outlander, sezonul 8 

Vedeta din Outlander, Lauren Lyle, care o interpretează pe Marsali Fraser, a confirmat că se va întoarce pentru ultimul sezon al serialului de succes, alături de Cesar Domboy, care îl interpretează pe Fergus Fraser 

Lauren Lyle, care o interpretează pe Marsali Fraser, și-a anunțat întoarcerea în serial după o pauză de trei ani. În serial vor reapărea atât Marsali, cât și fiul adoptiv al lui Jamie Fraser (interpretat de Sam Heughan), Fergus (Cesar Domboy). Fergus, un imigrant francez crescut într-un bordel fără să-și cunoască părinții biologici, a fost introdus pentru prima dată în sezonul doi. El a fost adoptat de Jamie și Claire (Caitriona Balfe) în 1744. În cel de-al treilea sezon, el s-a îndrăgostit de Marsali și, în cele din urmă, s-au căsătorit. 

Cu toate acestea, Fergus și Marsali s-au mutat și nu au mai fost văzuți din sezonul al șaselea. Actrița Lauren a confirmat revenirea personajului ei, printr-o postare pe Instagram. 

Astăzi a fost ultima mea zi în Outlander. Trecuseră 3 ani de când jucasem ultima dată în serial, când mi-au cerut să mă întorc în acest sezon final. Acum au trecut 8 ani de când am fost distribuită. Eu chiar nu știu ce să spun. Viața mea s-a schimbat datorită acestui serial. Vieți cu adevărat diferite trăite. Sunt atât de recunoscătoare pentru Marsali Fraser și tot ce a venit cu ea. Pentru tot sprijinul și poveștile voastre”, a scris ea pe Instagram. 

Contul oficial Outlander a răspuns: „Ai dus acest personaj la un cu totul alt nivel și o vom prețui pe ea și pe tine pentru totdeauna. Mulțumesc că ai fost Marsali a noastră!”. 

Lauren Lyle și Cesar Domboy, revin în Outlander, sezonul 8Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Când are premiera Outlander, sezonul 7, partea a doua

Sezonul 7, partea 2 din „Outlander” va avea premiera pe Starz pe 22 noiembrie, cu episoade noi disponibile săptămânal. În așteptarea noilor episoade, șase noi fotografii care ne arată cum Claire (Caitríona Balfe), Jamie (Sam Heughan) și gașca se întorc în Scoția pentru prima dată din sezonul 3.  

Continuând după prima jumătate a sezonului 7 din Outlander, fanii îi găsesc pe Claire, Jamie și tânărul Ian (John Bell) părăsind coloniile și ajungând în patria lor iubită: Scoția. Pericolele Războiului de Independență îi forțează să aleagă între a fi alături de cei pe care îi iubesc și a lupta pentru țara care a devenit noua lor casă. Între timp, Roger (Richard Rankin) și Brianna (Sophie Skelton) se confruntă cu noi dușmani și trebuie să lupte cu forțele care amenință să le despartă familia. Pe măsură ce loialitățile se schimbă și secrete dureroase ies la iveală, căsnicia lui Jamie și Claire este pusă la încercare mai mult ca niciodată.  

Alături de Balfe, Heughan, Skelton, Rankin și Bell, din distribuție mai fac parte David Berry în rolul lordului John Grey, Charles Vandervaart în rolul lui William Ransom, Izzy Meikle-Small în rolul lui Rachel Hunter și Joey Phillips în rolul lui Denzell Hunter.  

Sursa Foto: Hepta, Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton