Homepage  / Știri / Televiziune

Documentarul „Maria – Inima României” în proiecție specială la postul HISTORY. Când va fi difuzat

Documentarul „Maria - Inima României”  în proiecție specială la postul HISTORY. Când va fi difuzat

de Redactia Tvmania

 

HISTORY readuce în proiecție specială povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria, aflată în centrul luptei pentru realizarea Marei Uniri din 1918 și pentru crearea României moderne. Telespectatorii români au întâlnire cu istoria duminică, 3 mai, de la ora 21:00. 

Alături de imagini unice de dinaintea Primului Război Mondial, preluate din 15 arhive din străinătate, imagini care au trecut printr-un procedeu de colorizare special, telespectatorii români pot asculta vocea Reginei redată într-o versiune cât mai apropiată de realitate, fiind eliminate „zgomotele” produse de tehnologia epocii.

Documentarul „Maria – Inima României” spune nu doar povestea rolului politic și a interesantei vieți private a Reginei Maria a României, dar și a femeii care a participat activ pe front, îngrijind soldații răniți și bolnavii de tifos sau holeră, primind apelativele de „Mama răniților“ sau „Regina soldat“. 

Filmul prezintă povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria. Născută prințesă britanică, Majestatea Sa a fost în centrul luptei pentru realizarea Marei Uniri din 1918 și pentru crearea României moderne. Destinul său, al uneia dintre cele mai cunoscute femei din Europa epocii interbelice, a fost influențat de evenimente întâmplate în palatele regale din România, în saloanele Parisului, pe străzile New York-ului, la Kremlin și chiar în Vestul Sălbatic. Filmul este narat de actorul Marcel Iureș.

Una din inovațiile pe care le prezintă filmul este faptul că vocea Reginei Maria, care a mai putut fi auzită în unele înregistrări publicate, între altele, de Associated Press sau Pathé, poate fi auzită acum într-o versiune cât mai apropiată de realitate, fiind eliminate „zgomotele” produse de tehnologia epocii. Pe de altă parte, sunt prezentate în premieră imagini cu regina și secvențe înregistrate din timpul războiului ce au trecut printr-un tratament de colorizare cu ajutorul a 12 specialiști. Aceștia au folosit proceduri similare celor la care a apelat, într-un proiect mult mai complex, regizorul Peter Jackson cu propriul său documentar colorizat despre primul război mondial.

Telespectatorii vor avea ocazia de a vedea imagini unice de dinaintea Primului Război Mondial, obținute în 2017 de la Arhivele de Stat ale Rusiei, precum și de la Arhivele Naționale ale României și Germaniei. Sunt surprinse imagini de la vizita Familiei Regale a Rusiei în iunie 1914 la Constanța, când existau zvonuri despre posibila uniune prin mariaj a celor două familii regale. Era ultima vizită a Romanovilor în afara Imperiului Țarist, înainte de execuția brutală din iulie 1918. Filmări vest-europene, din toamna anului 1916, prezintă ruinele faimosului Cazino din Constanța, bombardat de avioane nemțești.

Filmul „Maria – Inima României” este o producție independentă Chainsaw Film Productions și se bucură de susținerea Academiei Române și a Institutului Cultural Român.

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a declarat după lansarea oficială a documentarului: „Acest film nu doar că o readuce pe Regina Maria în atenția noastră, ci o readuce la viață, exact așa cum a fost ea și cum noi românii ar trebui să fim. Acesta este un film de referință”.

Echipa de producție a documentarului este formată din John Florescu – producător executiv, Trevor Poots regia/scenariu, Viorel Chesaru – producător senior, Dan Drăghicescu – producător asociat și Mircea Lăcătuș – editor.

Difuzat în 42 de țări inclusiv pe canalele HISTORY și HISTORY2, filmul „Maria – Inima României”, alături de filmul documentar „Regele care l-a trădat pe Hitler”, face parte din „Turneul Național Maria: Inima României (detalii aici)”, un eveniment itinerant susținut de HISTORY ce a avut până acum în mai multe orașe din România, pentru a marca cea de-a 100 aniversare a rolului crucial pe care Regina Maria l-a avut pentru țara sa în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, din anul 1919.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton