Homepage  / Știri / Televiziune

„Doctor de bine” intră în grila Pro TV. Ce își propune nutriționista Mihaela Bilic

„Doctor de bine” intră în grila Pro TV. Ce își propune nutriționista Mihaela Bilic
7

de Andra Stana,

Mihaela Bilic are, din acest weekend, propria ei emisiune la TV. După ce Oana Cuzino a decis să renunțe la colaborarea cu postul Pro TV, Bilic, un cunoscut medic nutriționist, a preluat proiectul. Emisiunea nu se va mai numi „Ce se întâmplă, doctore?”, ci „Doctor de bine”. Rămân neschimbate însă tronsonul orar pe care va rula proiectul, precum și zilele de difuzare.

Când începe „Doctor de bine”

„Doctor de bine” are programată premiera duminică, pe 19 septembrie. Prima ediție a emisiunii prezentate de Mihaela Bilic începe la Pro TV la ora 10.00.

Emisiunea „Doctor de bine” va fi difuzată pe același tronson orar precum „Ce se întâmplă, doctore?”, la Știrile Pro TV de dimineață, de luni până vineri, dar și în weekend, într-o ediție specială.

Emisiunea Mihaelei Bilic face parte din grila de toamnă a postului tv, alături de „Las Fierbinți”, „Vlad”, „Căsătoriți pe nevăzute” sau „Masked Singer România”.

Mihaela Bilic, primele declarații despre noua ei emisiune de la Pro TV

Referitor la noul ei proiect de la Pro TV, Bilic a declarat că va aborda subiecte din tot ce înseamnă sferă medicală. De asemenea, vor fi în prim-plan și subiecte ce țin de lifestyle, viață de zi cu zi. Nu vor fi uitate nici subiectele referitoare la psihologie, de la sex până la hobby și activități de recreere.

Vor fi în fiecare zi știri, în cadrul știrilor va fi cel puțin o pastilă de știri legate de sănătate. Iar în weekend va fi o emisiune de sănătate și de lifestyle.

Mihaela Bilic, despre „Doctor de bine” (Pro TV)

Ediția de duminică a emisiunii „Doctor de bine” va conține informații despre nutriție. În plus, vor fi aduse în discuție și lucruri banale precum mersul la cumpărături.

Cel mai important lucru, este de părere nutriționistul, este să ne convingem că „avem nevoie ca românii noștri nu doar să fie hrăniți cu mult și bine”.

Apoi, Bilic mai vrea să îi învețe pe români „să fie din nou încrezători, optimiști și cu chef de viață”.

Mihaela Bilic va avea propria emisiune la pro tvIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Ce mituri vrea să dărâme emisiunea „Doctor de bine”

Prezentatoarea „Doctor de bine” a declarat, înainte de debutul emisiunii sale de la Pro TV că, în ultima perioadă, „toată lumea acuză mâncarea că ar fi vinovată de răul din viața noastră, o acuzație nedreaptă”.

„Mâncarea nu ne îmbolnăvește, dar nu putem merge nici la cealaltă extremă. Nu putem, prin mâncare, să vindecăm tot răul din lume. Este doar un element în viața noastră. Și, dacă o transformăm într-o obsesie, nu vom avea rezultate pozitive”, este de părere medicul nutriționist, citat de libertateapentrufemei.ro.

Bilic: „Nu putem, prin intermediul mâncării, să ne rezolvăm probleme care țin de emoțional”

Mihaela Bilic a mai punctat faptul că „trăim într-o societate care nu are atât de multă grija de cetățentii ei, nu avem o societate funcțională care să ne protejeze. Și atunci nu putem aștepta să fim apărați din exterior și nici ajutați. Trebuie să începem un fel de muncă de autodidacți, în care noi să avem grija noastră”.

În momentul în care o să începem să avem cu adevărat grijă de noi, rezultatele se vor simti imediat. Românii sunt foarte mult concentrați pe exterior, foarte atenți, culmea! la ce fac cei din jur și mai puțin atenți la ce fac ei. Toată lumea folosește informația auzită după ureche și este foarte expertă în a da sfaturi altora și mai puțin specialistă în a avea grija de propria lor ființă. Trebuie să începem să ne pese în mod real de noi și să încetăm să ne mai lăsăm influențați și păcăliți de lucruri spuse după ureche.

Mihaela Bilic, despre informațiile auzite după ureche

Care sunt cele trei lucruri esențiale pentru prezentatoarea „Doctor de bine”

Bilic, care a recunoscut că are acum suficient de multă experiență și încredere încât să fie autentică, a mai mărturisit, pentru sursa citată, că cele trei lucruri fără de care nu ar putea trăi sunt laptele, muzica și mașina.

Cine este Mihaela Bilic, noua vedetă Pro TV

Mihaela Bilic este unul dintre cei mai cunoscuți medici nutriționiști din România. Ea nu a stat prea mult pe gânduri când a primit propunerea de a se alătura Știrilor Pro TV, cu atât mai mult cu cât nu se află la prima colaborare cu postul tv. Bilic a mai prezentat emisiunea „Arena bucătarilor”.

„În momentul în care am fost invitată să fac parte din redacția știrilor și să fac emisiunea din weekend, nu numai că a fost un da instantaneu, dar a fost cea mai mare surpriză pentru că nici măcar nu am știut să îmi doresc așa ceva”, a mai spus medicul nutriționist.

Bilic a scris și două volume de nutriție. Prima dintre ele, „Trăiesc, deci mă abţin” a apărut în 2007 și a devenit un bestseller. Cea de-a doua carte se numește „Sănătatea are gust” (2011). 

M-am oferit chiar să fiu reporter de teren și să merg în fabrici unde se fac lactate sau în crescătorii de animale. Vreau să diversificăm un pic ceea ce înseamnă dinamică de știri și să încercăm să aducem pe micile ecrane și în casele oamenilor lucruri valoroase pe care dacă nu le auzi la știri, nu ai de unde să le știi. O să fiu acest culegător și cercetător de tot ce înseamnă bun și bine.

Mihaela Bilic

Sursa foto: Instagram

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton