Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

DOC și Anca Munteanu, confesiuni dureroare la Power Couple. De ce s-au despărțit după ce el s-a întors de la Survivor România. „Îmi pare rău pentru ce ai văzut la televizor”

de Roxana Mirea,

În ediția de luni, 3 februarie 2025, a emisiunii Power Couple România, DOC și soția sa, Anca Munteanu, au făcut confesiuni emoționante despre perioada dificilă prin care au trecut după revenirea artistului de la Survivor România. Cei doi au vorbit despre suferința, depresia și ruptura care i-au despărțit timp de șapte luni.

DOC, mărturisiri emoționante despre despărțirea de Anca  

O nouă ediție a emisiunii Power Couple România, difuzată luni, 3 februarie 2025, la Antena 1, a fost marcată de un moment extrem de emoționant. Proba „Îmi pare rău” a adus în fața telespectatorilor confesiuni profunde și lacrimi, întrucât bărbații au fost nevoiți să le ceară iertare partenerelor pentru greșelile din trecut. Printre cele mai puternice mărturisiri s-au numărat cele ale lui DOC (Vlad Munteanu) și ale soției sale, Anca Munteanu, care au deschis un subiect sensibil: despărțirea lor de după Survivor România. 

DOC și-a exprimat regretul față de ceea ce soția sa a fost nevoită să vadă la televizor, în timpul competiției. „Îmi pare rău pentru ce ai văzut la televizor, prin prisma unui alt reality show. Și da, probabil am părut nebun și nu numai ție, probabil am părut nebun întregii țări. Îmi pare foarte rău și am dat impresia că poate am avut ceva cu fetele pe acolo, dar îți jur pe cea mai sfânt că toate imboldurile și toate alea, indiferent că au fost poate vorbele pe care ți le spuneam și erau doar automatisme verbale, care îmi veneau din când în când”, a spus artistul. 

Pentru Anca, experiența de a-l privi pe soțul său la Survivor a fost una sfâșietoare, determinând-o să-și pună sub semnul întrebării întreaga relație. „Da, cumva eu le-am considerat automatisme verbale și spuse către mine. Adică nu poți să spui „Te iubesc” și „Ești zâna mea” cuiva, cum îmi spui mie, soției tale, la fel. Adică n-ai cum să faci. Dacă e automatism, atunci e automatism și pentru mine. Exact ce îmi spunea mie în momentele noastre bune, în care îmi făcea complimente și era totul super frumos, aceleași cuvinte, aceeași intonație, aceeași față, adică tot ce transmitea către o persoană necunoscută, îmi transmitea și mie și mi s-a părut dintr-o dată… Nu știu cum să explic, mi s-a părut că toată viața mea e o minciună. Mi s-a părut așa, un teatru, parcă și viața mea și viața ta de acolo”, a mărturisit Anca. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

DOC a făcut depresie după Survivor România 

DOC a recunoscut că, odată întors acasă, s-a confruntat cu o depresie profundă și că nu a fost pregătit pentru suferința Ancăi. „Îmi pare rău. Am înțeles perfect și probabil și depresia mea ulterioară a avut mult de a face cu ce am înțeles că ai trăit tu. Pentru mine a fost o experiență ultra-traumatică show-ul respectiv. Dar când m-am întors și ne-am confruntat amândoi trăirile din acele două luni jumătate, Anca avea niște traume și niște dureri generate de prezența mea acolo, pe care recunosc că nu le-am anticipat, nici nu m-am gândit, adică eu venisem pregătit să-mi vărs eu amarul”, a explicat el. 

Pentru Anca, perioada de după întoarcerea lui DOC a fost una extrem de dificilă, iar depresia în care a căzut a afectat toate aspectele vieții sale. „Tu te-ai întors cu o depresie, eu eram într-o depresie și chiar am fost într-o depresie, deci eu nu mai puteam să stau nici cu Eva, pentru că mă deranja. Voiam un loc unde să plâng și să stau singură. Eu n-am mai vrut să vorbesc nici cu prietenii mei, deci pur și simplu mă simțeam singură, într-o lume în care nimeni nu mi-a spus adevărul”, a mărturisit ea. 

Artistul a recunoscut că nu mai trăise niciodată o astfel de suferință. „Eu nu am mai trecut prin așa ceva. Adică mă refer la nivel de durere și de depresie și de low energy cât am avut”, a spus DOC. 

Anca și DOC s-au despărțit după Survivor România 

Pentru Anca, lipsa de implicare a soțului său în viața de familie, chiar și după întoarcerea sa acasă, a fost punctul culminant. „Nici eu. Și când am văzut că tot vorba despre tine era așa și la șase luni după ce te-ai întors, am zis că ok, e totul despre tine în viața asta, noi nu mai contăm nici unul, nici copilul, nici familie, nici eu, nici tot. Totul era despre tine, înțelegi? Din nou nu poți să faci nimic, din nou trebuie să o iau de la cap. Nu putea să se implice în nimic, că el tocmai venise. Și mult timp, multe luni, și la un moment dat i-am zis că nu mai. I-am zis că nu pot să-mi trăiesc viața, nu pot. Și atunci am decis să ne despărțim”, a mărturisit Anca. 

Cei doi au stat despărțiți timp de șapte luni, însă, în cele din urmă, au reușit să-și refacă relația. „Am luat o pauză. Și a fost o pauză până la urmă, adică ne-am împăcat. Am stat șapte luni despărțiți. Am înțeles cumva situația, dar într-adevăr mi-e foarte greu să… Adică mi-a fost și încă mi-este, sincer, să trec peste acel, nu știu, acel teatru”, a mai spus Anca.

Sursa foto-video: Antena 1

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te