Anul trecut a fost unul plin de evenimente. Lupta electorala dintre iepuras (Basescu) si urs (Nastase) a fost ca o mana cereasca pentru cei care fac satira. Iepurasul a invins asa ca va fi prezent in show-ul grupului Divertis in mod constant. Pentru ca membrii trupei gasesc ca nu exista muza mai buna ca realitatea insasi. „Ne informam intr-o maniera coerenta despre tot ce se intampla in jurul nostru: privim foarte mult jurnalele de stiri, talkshow-urile, citim ziarele. Ceea ce este important pentru public automat devine important si pentru noi”, explica Toni Grecu de unde vine prospetimea unui grup care, iata, aniverseaza 24 de ani de existenta.
Ca sa fie in ton cu vremurile, Divertis isi pune tunurile pe actuala putere. Valentin Darie, interpretul lui Traian Basescu, iese din conul de umbra si va avea un rol principal in urmatorul sezon. „A castigat alegerile, nu? Astfel ca, in prima editie, va fi invitat noul presedinte, in varianta Divertis, care ne va povesti ce a facut el la rusi, unde a fost in vizita recent. De asemenea, ne va destainui ce contineau plasele pe care le-a scos el din controversata casa. Vom vedea o varianta noua a piesei „De la rusi vine ploaia”, pe care-o canta Bodo, ginerele lui. Am numit-o „De la rusi vine tata”. Noua garnitura il sare, pe moment, pe premierul Tariceanu, pentru ca nu au gasit inca un personaj care sa-l interpreteze. Dar sunt in cautari.