Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

DIVA anunță finalul serialului „Vrăjitoarea cea bună”. Când e ultimul episod

de Andra Stana,

Fanii serialului „Vrăjitoarea cea bună” își vor lua rămas-bun de la Cassie Nightingale. Când va difuza DIVA ultimul episod.

Serialul „Vrăjitoarea cea bună” ajunge la final la DIVA. Când e ultimul episod

Serialul „Vrăjitoarea cea bună” („Good Witch”, 2015-2021) ajunge la final la DIVA: ultimele două episoade sunt programate vineri, 26 iulie, de la ora 18:00. După 7 sezoane în care Cassie Nightingale (Catherine Bell) a avut parte de numeroase aventuri pline de magie, echipa din poveste își ia rămas-bun de la fani cu un final care lasă ușa deschisă pentru un potențial film sau serial spin-off.

În penultimul episod, puterile verișoarelor Merriwick – Cassie, Joy (Katherine Barrell) și Abigail (Sarah Power) – sunt destabilizate și eroina se gândește serios dacă ar trebui să renunțe la darul ei. Poate dacă i se va readuce aminte că fericirea vine din ajutorul dat celorlalți, se va răzgândi? Ultimul episod conține și el destule momente emoționante și impresionante, cât să merite așteptarea.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Mai exact, verișoarele Merriwick au de rezolvat o criză legată de amuleta care le poate proteja moștenirea magică, care e amenințată de o forță misterioasă. Fără a da prea multe indicii, Bailee Madison, care a jucat-o pe fiica lui Cassie (Grace) în primele 5 sezoane și a mai apărut în al treilea episod din ultima serie, este prezentă simbolic în acest ultim episod. Din cauza pandemiei COVID-19, tânăra actriță nu a putut fi prezentă fizic pe platourile de filmare, așa că Madison a găsit o metodă ingenioasă de a face parte din ultimul capitol al poveștii. În plus, două dintre personaje au parte de un sărut cu semnificație, iar nunta din titlul episodului – a lui Adam (Scott Cavalheiro) cu Stephanie (Kylee Evans) – are un final parizian…

Serialul „Vrăjitoarea cea bună” a spus, timp de 7 sezoane, povestea lui Cassie Nightingale, care își folosește puterile magice în scop benefic, ajutând pe toată lumea din orășelul Middleton. Inclusiv pe recent mutatul în oraș Sam Radford (JamesDenton). CatherineBell a creat rolul lui Cassie acum 16 ani și are o legătură specială cu această poveste: a fost și producător executiv al serialului și este singura actriță din prima peliculă a seriei care a apărut apoi în fiecare film și fiecare episod din serial, consecutiv.

Pentru a vedea cum se termină povestea ei, la DIVA, nu ratați ultimele două episoade pline de magie din serialul „Vrăjitoarea cea bună”, difuzate pe 26 iulie, de la ora 18:00.

Sursa foto: DIVA

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te