Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

În această seară, „tricolorii” dau piept cu Olanda

16 October 2012

După victoria nesperată cu Turcia, care ne-a păstrat cu 9 puncte din 9 în actuala campanie de calificare pentru Mondialele braziliene din 2014, elevii lui Victor Piţurcă au parte de cel mai greu test din acest început de preliminarii: duelul cu Olanda.

Robin van Persie (Manchester United) şi Rafael Van der Vaart (Hamburg) conduc din teren o echipă care va fi totuşi privată de aportul unor Arjen Robben (Bayern) sau Wesley Sneijder (Inter).

Cu toate acestea amestecul de tinereţe şi experienţă din echipa Olandei îi va pune pe tricolori' în faţa celei mai mari încercări de până acum. De cealaltă parte, Gicu Grozav (foto, în roșu, lângă Gabriel Torje), marcatorul unicului gol din meciul cu Turcia, va fi pe teren, în acelaşi prim 11 cu care Piţurcă a început meciul de la Istanbul.

Lupta pentru locul întâi

Cum atât România, cât şi Olanda au maximum de puncte după primele trei etape, meciul ar putea fi decisiv pentru echipa câştigătoare, care ar putea lua un avantaj considerabil pentru obţinerea primului loc în grupă, care duce direct în Brazilia 2014.

Ocupanta locului secund va ajunge la baraj, cu condiţia de a nu fi cel mai slab clasată echipă de locul doi din cele 9 grupe de calificare.

Iată ce partide de calificare sunt programate azi pe posturile noastre:

21.00, Antena 1, România – Olanda

21.30, Dolce Sport 2, Ungaria – Turcia

22.00, Digisport 2, Spania – Franţa

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare