; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Diseară, suntem invitaţi la “O noapte furtunoasă”

03 April 2013

Sală arhiplină din nou la înregistrarea spectacolului O noapte furtunoasă', piesă care va închide miercurea aceasta, de la 22.45, stagiunea Teatru TV la Antena 1.

Personalităţi publice din domenii foarte variate s-au reunit şi de această dată pentru a susţine iniţiativa actorului Mihai Bendeac de a aduce teatrul mai aproape de telespectatori.

Regizorul Călin Peter Netzer, Irina Margareta Nistor, Mihaela Călin, Nicolai Tand, Mirela Boureanu Vaida, Tania Budi, Crina Abrudan, George Mihăiţă, Nicole Duţu, acestea sunt doar câteva dintre vedetele care au fost în sală pentru a savura spumoasa comedie a lui Caragiale.

o-noapte-furtunoasa1

Picture 1 of 6

Cu toate că iubeşte teatrul şi nu este o străină a sălii de spectacol, Alina Puşcaş a avut parte de această dată de o experienţă în premieră la înregistrările pentru Teatru TV. Alături de Alina a fost, pentru prima dată la o piesă de teatru în România, şi iubitul ei Viktor, cetăţean român de origine germană.

A fost pentru prima dată când l-am adus la un teatru în România. Chiar eram foarte curioasă dacă o să-i placă şi mai ales dacă va reuşi să înţeleagă umorul piesei, subtilităţile de limbaj. El vorbeşte foarte bine limba română, nu trebuie să îi traduc, în schimb nu înţelege o parte din glume. A fost puţin dificil pentru mine, dar şi amuzant, trebuie să recunosc, faptul că a trebuit să-i explic din când în când', a povestit Alina Puşcaş.

După Doctori de femei', Pijamale' şi Bani din cer', diseară,  de la 22.45, telespectatorii Antena 1 vor avea ocazia să se bucure de o piesă excelentă, scrisă de I. L. Caragiale, O noapte furtunoasă'.

Din distribuţia spectacolului O noapte furtunoasă' fac parte: Mihai Bendeac, Cerasela Iosifescu, Doru Ana, George Ivaşcu, Vlad Logigan, Andrei Mateiu, Alina Berzunţeanu. Costumele: Eliza Munteanu.

Regia: Gelu Colceag. Scenografia: Bogdan Spătaru. Scenariu: I. L. Caragiale.

În curând, telespectatorii vor avea parte de o surpriză de proporţii, Românii au artişti'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare