; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Diseară, Steaua încearcă o calificare istorică

14 March 2013

Elevii lui Laurenţiu Reghecampf au în această seară şansa de a elimina campioana europeană en-titre din Europa League, după ce au bătut-o pe Chelsea cu 1-0, pe Naţional Arena, cu o săptămână în urmă.

Ferando Torres, Juan Mata, Eden Hazard şi celelalte vedete ale echipei patronate de Roman Abramovici îi primesc diseară în fieful lor din Stamford Bridge pe stelişti, iar un rezultat pozitiv obţinut de Raul Rusescu (marcatorul din tur, foto) şi colegii săi ar însemna calificarea în sferturile de finală ale competiţiei.

Radu e la un pas de sferturi

Tot astăzi mai sunt programate alte câteva dueluri de top din faza optimilor, printre care şi Inter – Tottenham, în care echipa românului Cristi Chivu va încerca să spele ruşinea unui 0-3 în deplasarea de la Londra.

Un alt român, Ştefan Radu, va fi probabil titular pentru Lazio în returul cu VfB Stuttgart. Echipa italiană a câştigat cu 2-0 în Germania, în turul de săptămâna trecută.

În rest, Zenit St. Petersburg va primi vizita elveţienilor de la Basel, care au câştigat tot cu 2-0 pe teren propriu pentru a deveni o favorită surpriză la calificare.

Iată programul complet al partidelor de Europa League programate diseară pe posturile noastre:

19.00, Dolce Sport 1, Zenit St. Petesburg – FC Basel

20.00, Digisport 2 şi Dolce Sport 2, Inter – Tottenham

22.00, Digisport 1, Dolce Sport 1 şi Pro TV, Chelsea – Steaua

22.05, Dolce Sport 2, Lazio – VfB Stuttgart

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare